joi, 17 octombrie 2013

Cumpara 2 vaci si ai o capra gratis

Dar cum sa duc doua vaci la mine in sat? Pai cu masina frate! Una sus pe masina si ailalta cu capra gratis in portbagaj. Astfel de lucruri deja nu ma mai uimesc.
Dar totusi am ramas cu gura cascata vazand ce suspensie tare are acest Peugeot 505. Ia pune tu 3 saci de cartofi in Loganul romanesc si sa-l vezi ce mi se cracaneaza pe asfalt.

Toti copiii sint doar un zambet

Cum se face cum nu se face, oriunde te-ai afla in Africa, in cel mult 5 minute vei fi inconjurat de copii.
In Benin, un sat vai de mama lui, pierdut intr-o padure deasa, departe de primul oras dar la nici 5 minute de cand am coborat din masina, o fetita a si aparut undeva pe drum cam la 100 de metrii de noi. Imbracata frumos si cu niste codite mari rebele a inceput sa zambeasca vazand ca vreau sa o fotografiez. Noroc cu obiectivul bun. 


Intram in sat sa vedem si sa intelegem mai mult despre VooDoo (care e de fapt este o religie construita in jurul existentei spiritelor si nu este doar magie neagra). La fel, de cum am intrat au si aparut o gramada de copii. Si nu erau decat vreo 2-3 case.


Cuminti, sfiosi, poate chiar putin speriati sau amuzati de pielea noastra alba, iar simpla vedere a propriei imagini in aparatul foto era pentru ei ceva uimitor dar si infricosator in acelasi timp.
La plecare am trecut pe la preotul local, casa mare, curte cu teren de mini-fotbal, 10 incaperi pentru tot atatea neveste si multi copii curiosi de adunatura din curte.