Nu exista moment mai bun de relaxare decat sa ma uit pe geam la copii care se joaca in curtea scolii. Mi-aduc aminte de copilarie si jocurile simple care ne umpleau de bucurie. Zilele trecute se faceau pregatiri mari pentru un eveniment sportiv dedicat celor din scoala primara. Au curatat tapsanul de mizerii, au adus o mica fanfara de la sectia de politie, au marcat cu var culoare de alergare si au pus corturi (umbrare) pe o parte si alta a terenului. In spate, cam la 100m, erau echipele frumos imbracate in galben, rosu, verde si albastru. Aici in fata linga fanfara era ca un fel de tribuna oficiala unde stateau profesorii.
Se pregatesc pentru prima cursa, cea de alergare 50m. Partea haioasa abia acum incepe ca astia micii erau de partea cealalta a terenului si cand i-au chemat sa vina la cursa au alergat ca bezmeticii si cand au ajuns la start erau deja obositi. Se vorbesc toti intre ei si da, trebuie sa aduca copii mai aproape de linia de start. Eh, corturile, lasa-le in mama lor ca nu mai avem timp de ele. Lasa ma ca nu patesc astia micii nimic ca stau in soare. Sint caliti. Ok, acum ca s-au organizat hai sa-i dam drumul la prima cursa. Se aliniaza la start niste gagaute mici din clasa 1-a si cursa incepe la fluieratul unui profesor. Poti ghici ce sa intamplat. Unul a luat-o razna in stanga si toti dupa el ca la fuga libera pe imas. Profesorii dupa ei si mi-i prind repede ca pe iezii rataciti si la loc comanda la linia de start. Li se explica rolul liniilor si faptul ca trebuie sa alerge in linie dreapta fiecare pe culoarul lor. Li s-a explicat sa tina mana dreapta intinsa in fata ca si cum ar ochi cu pusca ca sa vizualizeze culoarul de alergare. Se da startul si sa-i vezi cum alergau cu mana intinsa in fata ca sa nu piarda tinta. Bineintels ca se opreau si luau din nou catarea cu minuta in fata ca sa treaca linia de sosire invingatori. Exasperati profesorii trec la mici corectii ale urechilor, cefelor si funduletelor in conformitate cu binecunoscutele mijloace de grabire a procesului de invatare: palma, bobirnacul, trasul si ciupitul. De data asta au fost foarte buni in explicatii caci imediat dupa fluier sa-i fii vazut pe astia micii de alergau asa usor, ca pe oua, cu grija sa nu calce pe var sau doamne fereste sa intre pe celalalt culoar.
duminică, 18 martie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu