Poza care trebuia sa-mi aduca locul 1 la National Geographic photo contest

In toamna lui 2006 printr-un concurs de imprejurari se face ca trebuie sa ma duc in Egipt si mai precis la Cairo. Business, deci daca compania plateste de ce sa refuz. Sa fim intelesi prin business ma refer la faptul ca deplasarea era in interes de servici si nicidecum ca as zbura business. Nu draga, la Economy. Foarte bun si foarte frumos ca sa nu spun si sanatos. Mai bine apa decat vin si mai bine un sandvis degresat decat o fripturica. Dar voi ati observat ca stewardesele de la business de obicei nu sint mai frumoase ca cele de la economy? Ok, nu sint fandosit asa ca merg cu orice care si aterizeaza. Ajungem, cald, debandada, unde-i ala de a promis transferul, dai nas cu circulatia haotica si degeaba te uiti pe geam ca in afara de baze militare nu aveai ce vedea. Si mergem frate de lasam Cairo in spate rau de tot pentru ca din motive de securitate am fost cazati la un hotel in afara orasului intr-o microstatiune de golf. Aici, ok, racoare, lux, mancare, bautura, narghilea, somn, sedinte si de la inceput. Surpriza a fost ca aveam aranjat o iesire in zona asa zis rurala sa vedem un nou model de distributie. Youpiii, hai la treaba ca ma saturasem de teorie. Pic in microbuzul care mergea in Delta Nilului. Nelipsita masina militara care insoteste orice grup de straini prin Egipt ne face loc prin traficul brownian. In jurul niostru o saracie lucie de-ti venea sa-ti imparti toti banii cu saraci amarati. Ah, si mai era si Ramadan de primisem instructaj sa nu bem, mancam sau fumam in fata lor ca e jignitor. Ajungem intr-un catun uitat de lume, vedem 2 magazinase (chioscuri de fapt) si intram intr-un gang sa vedem un engrosist local. Acolo m-a lovit cruda fata a realitatii. Sarmanii traiau cu oile in casa la parter. Cineva din grup fotografiaza un copil ce statea pe treptele casei si brusc un mosnegut incepe sa adune copiii de printre casele de chirpici si-i aducea sa le facem poze. Photo, sir, photo.
E si acolo in gang ridic capul si vad fetita aia mica in geam. Fac rapid poza cu telefonul ca nu luasem camera cu mine. Serios, cu o camera buna, poza putea rivaliza cu vestita poza cu fetita afgana.
E ceva in aceasta fotografie. Poate pentru ca am fost acolo. Nu stiu. Nu vreau sa ma laud ca nici incadrarea nu e perfecta, ce vrei de la un telefon. E micul copil ca o pata de culoare, cu un zambet care nu te asteptai sa-l vezi in saracia aia.

PS; La un moment dat am cerut voie bodyguardului sa fumez o tigara si mi-a zis ca ok nici o problema ca asa o sa dovedeasca lui Alah ce tare e el si cum rezista la ispita si mai primeste inca 20 de virgine.

De ce sint Bulgarii simpatici, partea 2

Zi de iarna. Zi de stat in casa si nicidecum de iesit la ski. Nici nu mai stiu exact cum de am ajuns la Rila. Veneam de la Bansko de la ski sau pur si simplu am plecat din Sofia ca ne plictiseam. Ce conteaza. Ajungem la Rila. Ploaie, burnita, zapada topita, ceata, nasol de tot. Ne facem datoria de crestini si aprindem luminari la biserica dar ne era deja frig rau de tot. Si putin foame. Chioscul cu "mechitze" (adica gogosi) era inchis asa ca hai in prima carciuma sa bem un ceai, o supa si inapoi acasa. Intram, cam mizerabil inauntru, si rece si imputit rau de tot. Clar bem doar un ceai ca nu am incredere in mancare dupa cum arata. Intr-un colt doi localnici ce pareau lipiti aciolo de scaune de ceva saptamini, cu o privire incetosata de om de munte care cand nu taie lemne, bea. Si bea bine si mult. Vine chelnerul si dupa privire ma intrebam daca e de la masa cu pricina.

- Dobr deni, zic eu in bulgara sa castig putina incredere. We want two tea's and one rakia.

- Izviniaite? zice el cu ochii bulbucati. Rahat asta nu intelege nimic.

- Dve tchai. Ok?

- Ok zice el mai dumirit.

- Menta, zic eu.

- Ok, dve Menta zice el cu o privire si mai prieteneasca.

- I edna rakia, Troianska slibova. Pentru mine ca pe frigul ala nu ma incalzeam cu tot ceaiul din Rila.

- Ok, Ok.

Trec 5 minute si vine omu. Cu o fata linistita ne pune comanda pe masa.

- Rakia? Da, la mine.

- Tchai? Da, la fete.

- Menta?

- Poftim?

- Dve Menta. Si pana sa mai spun ceva le pune in fata fetelor cate un lichior de menta.

Bre, mai inteleg ca pot fi interpretari gresite ca n-aveam de unde stii ca Menta inseamna lichior de menta in comunitatea lor in care probabil totul se reduce la alcool. Dar cum naiba sa-i treaca prin cap ca Mara la cei 9 ani ar da pe gat un lichioras asa de incalzire. Dar poate ca e ceva normal acolo in munti. Refuz politicos lichiorul la care el incepe sa turuie in Bulgara amestecata cu replici de la masa vecina. Cu greu l-am convins sa ia lichiorul inapoi dar asta nu a insemnat ca ei s-au oprit din comentat.

Dam rapid peste cap rakia si ceaiul, platim (probabil lichiorul era deja inclus) si valea.

Wellcome in Bulgaria.

Hai noroc, am chiulit putin

Nu am disparut. Pur si simplu m-am luat cu treaba, cu concediile si din nou cu treaba si renumitele drumuri catre Bucuresti, Belgrad, Sofia, Sarajevo. Oups, n-am mai fost in Albania. Simteam ca ceva nu e in regula. Mi-e dor de Tirana si de un peste copt in sare stropit cu un Pinot Grigio adevarat si un platou Mare Caldo (despre asta o sa scriu separat) si o salata de Rucolla cum nu mai gasiti in alta parte.

Sa revenim la intrebarea voastra, cei putini care mai intrati aici. De ce nu am mai scris? La inceput raspunsul a fost simplu si scurt, "Nu stiu". Dar m-am intrebat si eu si nu numai o data si cred ca acum stiu. Deja ma vedeam un scriitor de succes si ce scriam nu ma mai multumea. Incepeam sa le rescriu sau sa le dau o aura mai artistica, elaborata, romantica, samd. Gresit. Complet gresit. De ce am blog ma intreb din nou? Sa fie un succes? Sa intru in ZElist? Sa ma pomeneasca Esca sau Mandruta la stirile de la 7? Sa faca ProTV reportaj cu romani din diaspora si sa ma dea la "Te iubesc Romania" (parca asa se cheama).

NU. NU. NU. Total gresit Vivi. Scrii pentru tine si pentru sufletul tau. De aia ai blog. Nu esti in competitie. Ai destula in viata de zi cu zi. Hai la treaba.

PS: poza de mai sus e de la Giumusluk, acel loc pierdut undeva prin Turcia unde esti doar tu cu prietenii tai, marea, soarele si cel mai frumos apus. No turism, No shock indirim, No comission my friend.