Lagos - ziua 2

Ziua incepe cu prima intalnire cu punctualitatea nigeriana. Desi doamna Irene (airin, da? ca e din uk) intarzie doar 10 minute se pare ca nu putem pleca pentru ca nu venise soferul nostru. A inteles oare ca trebuie sa fie aici la 9? Ba, eu asa i-am spus. Da parca molfaise ceva de birou. Ia sa sun. Sun si-mi inchide. Mai sun odata, raspunde, molfaie ceva si-nchide din nou. Mai tu-ti papucii tai. Sun din nou si nici nu-l las sa spuna ceva ca ma reped la el sa vina urgent in fata blocului ca vede el ce pateste. Intre timp mai vorbim putin cu doamna care din pacate era si este putin cam pierduta in spatiu aicea. Cred ca si noi stiam la fel de mult cat stia si ea. Suna telefonul si ghici, era Stephen soferul, care-mi aducea aminte ca el e deja jos si ca eu ce fac, nu cobor? Bravo bre, ai personalitate, ha?
Din nou la drum pe strazi si dupa cum va spuneam si ieri spectacolul strazii e ceva fantastic chiar daca 9 dorm sau motaie tot vezi 1 care munceste.

 Din 100 in 100 de metri e unu cu un compresor mic. Aia-s vulcanizatori ca la ce jafuri de masini si cauciucuri au, fac pana una doua si ca sa nu mai misti masina te uiti in stanga te uiti in dreapta si mergi la cel mai apropiat. Ma intrebi daca vine vreo unul la tine? Adica asa din proprie initiativa? Vezi de treaba, aici e cald, vrei sa transpire? Bai au o lentoare ceva de speriat. Mi-aduc aminte de tiganusul din Romana in 1982, la Romana, asteptand troleul 88, care m-a intrebat " nenea, nu-mi dai si mie banul ala de pe jos?"
Strada e totul, aici e casa lor, slujba lor, totul. Traficul e infernal si poti sta blocat chiar si ore bune deci comertul ambulant e in floare. Misti un metru si inca unu vine la geam. Cartele prepaid, apa, alune, portocale, ceapa, banane, ananas, ochelari, toata mama bazarului chinezesc e aici in strada. N-am prea vazut cu Coca Cola sau Pepsi. Alo, Moscova, faceti si voi ceva? Dar ca sa inchid aceasta mica paranteza. Va aduceti aminte de Quick Cola? Exact, aia mai mult lipicioasa decat racoritoare. Asa e Coca Cola aici, poate putin mai acidulata. Inca o data mitul cu reteta secreta si acelasi gust in lume se duce pe apa sambetei.
Revenim la aglomeratie si traficul mare de motorete.

Totul e miscare, perpetua miscare. De aia a si aparut si businessul cu motorete. Motorete care se trimit in cutii din China, dezansamblate. 2000$ bucata. Si placerea sa ti-o faci tu cu mana ta. Apoi apare un smecher care are 5-10 motorete si pe care le pune la produs. E ca un fel de dispecer si se pare ca trimite oamenii acolo unde chiar e nevoie de ei.

Cand intram acum la noi pe insulita am trecut pe langa unul de-i urnea pe toti la munca. Probabil le baga speachuri de alea motivationale cu hai baieti trageti tare sintr-o buna zi o sa aveti afacerea voastra, bla, bla.   

Pacat ca-i perculos ca ar merge mai bine pozele de pe motor decat alea din masina. Si cu putina indemanare invatata la scoala de smecheri de la Suceava as putea suti ceva de pe tava domnitelor.

   Sau de pe taraba.

Am cumparat banane totusi. De pe strada. A cerut 500, le-am cumparat cu 300 (2$) un snop mare cu vo 15-20 banane. Nu-i ieftin. Oricum si soferul a zis ca pe insula preturile sint umflate bine ca aici si nt aia mai bogati dar daca mergi pe continent in Market 12 acolo e mult mai ieftin.
E ceva politie pe strazi dar mai multe genul de patrule care fac tot felul de filtre. De altfel borcanele lor sint goale, probabil dorm la umbra.

In general lumea e pasnica si binevoitoare, zambitoare. Am surprins si un tepar clasic de Colentina care statea la o masa cu niste japonezi vorbind la telefon si vorbind tare " 50 de mii? oricand my friend. da-mi un pret bun si rezolvam. da, in cash te pot ajuta cu maxim 200. da ma, da mai pune si tu inca ceva acolo ca nu-mi misc curu pentru maruntis." Doamne, parca eram acasa.
La prima casa pe care am vazut-o azi nici n-au trecut 15 minute ca ala deja suna sa ne intrebe daca ne-am hotarat ca deja are un cumparator in casa cu cashul pe el dar el ar prefera sa ne aiba pe noi vecini. Clasic, clasic de Berceni. Sint simpatici. Incep sa ma distrez. Dar dupa aia ma uit in jur si-mi trece.
Ca sa nu va spun ca asta cu casa nici macar n-a maturat inauntru si era plin de gandaci de 5 cm bucata.

Hai ca  nu vreau sa plangeti, poate fi si bine. Apartamente mari, cu vederea la mare, piscina, fitness, barbecue, tenis, squash.

Inchei cu o ultima poza. No comment.



Caracal de Nigeria

Priviti si voi. Ce vedeti in dreapta trebuia sa fie continuarea parcarii si intrarea in alta parcare subterana. Ghinion, vecinul a mutat gardul. Ma uit. ma minunez si deja ma simt ca acasa.

In oras ziua 1

E altfel. Cu totul altfel. E Africa. De fapt retrag ultima afirmatie. E Lagos. 14 mici orasele care s-au extins formand ceea ce astazi e un conglomerat de 15 milioane. Adica Serbia si Bulgaria la un loc.

Am plecat de dimineata sa exploram putin farmecul locului. Prima destinatie Leki Market. Locul de unde trebuie sa cumperi fructele si legumele. Bune, gustoase si proaspete. Aveau si praz si patrunjel si ridichi albe si busuioc si menta numa buna de un mojito.Am gustat azi un mango. Cel mai bun din viata mea. Portocalele sint urate dar cica foarte bune la gust. Incercam maine.

Atmosfera e similara cu orice bazar in Romania acum 20 de ani. Inghesuiala, mizerie si speranta fiecaruia de a face vanzarea zilei si a hrani copilasii ramasi acasa. Nu sint in poza dar vreo doua vanzatoare ar face furori in pagina 5. Subtiri, inalte, fund bombat.

Orice pret e umflat de cel putin 3 ori. Negocierea e decenta si chiar in limitele bunului simt spre deosebire de Cairo unde te alegi si cu un sut un fund daca nu platesti cat vrea ala. Sint insistenti dar nu agresivi. A stat unul langa mine 1 ora sa-i spun cat dau pe niste tablouri facute din aripi de fluturi si frunze de banane. 

Mai sus ceva artistic facut prin ploaie si plasa.  

Sculpturi, picturi, masti, mobilier, materiale, perle, corali. Paradisul targuielii. Pacat ca n-avem tren de la Lagos la Bucuresti ca va puneam ceva la mecanic.

Sa revenim la ale noastre si imaginea strazii aici in Lagos care e speciala. Circulatia e infernala poate ca si pentru simplul fapt ca un carnet de conducere se da in 10 zile. Spectacolul strazii e fantastic. Oameni care dorm sub copaci, motociclistii taximetristi, maxi taxi, politisti desculti, vanzatori ambulanti, coafor in aer liber, cersetori (dar nu foarte multi).

Au si mall. Cam ca la Falticeni dar cu preturi de Moscova. 

Am mancat la un restaurant al unui hotel facut de francezi in '77 si cam tot de atunci nerenovat. Am incercat si din mancarea nigeriana dar a fost absolut imposibil. E inuman de iute. Ar face si un mexican sa roseasca. De pe terasa vezi ceea ce am numit "ebony & ivory". Pe de o parte Victoria Island cu albii comasati aici iar dincolo pe continent ceilalti.  A se observa toaletele Toi-Toi puse din 3 in 3 case. Nu cred ca sint de la primarie ci mai degraba business privat.

Nu prea am avut curaj sa fac prea multe poze azi. Doar asa cateva din masina. Maine mergem sa vedem ceva apartamente si sper sa pot face mai multe poze.

A inceput ploaia din nou si toarna de sus cu putere pe acoperisul de tabla din santerul de vizavi. Na ca acum stiu ce sa fac cu dopurile de urechi luate din trusa Lufthansa.

Pe maine.

Original post pe email

Incurajarea lui Tudor ma face sa public si mesajul original si sfatul sau.

Tudor said " Sa nu uitam ca Sir Lurpi e un mare scriitor, cunoscut in urpime pentru realismul sau literar, asa ca acest mail este doar inceputul cartii (pot sa divulg Lurpi?) de viitor mare succes " 'De la IMUS la Lagos". Sinteti martorii creatiei unei capodopere.
Asteptam cu sufletul la gura capitolul II : 'In oras'.
Sir Lurpi, stai linistit, nu s-a nascut inca africanul care sa se puna cu suceveanul!"

Liviu said:

O zi mai tarziu am ajuns si noi. Ca am avut mai mult de zburat. Va pun doar o poza din apartamentul in care stam. Nu vrem sa va speriem asa din prima. Primul soc a fost cel cu pisatul in strada. La barbati cel putin. Iti vine sa te pisi? Te opresti. O scoti si rezolvi problema. Inclusiv soferul nostrum dupa un scurt “Wellcome Sir” s-a intors cu spatele si s-a pisat, Nonsalant, relaxat, cu capul intors usor spre noi si o privire a la “ ba aici eu sint sefu si ma pis unde vrea muschiul madularului meu”. Noroc ca am dat mana cu el inainte de usurare.
Trei pe bicicleta, trei pe motoreta, 25 intr-un VW transporter din anii 70. Imbracti in pijamalele lor colorate si fetele cu cocurile alea mari aranjate din materiale textile sau hartie (dupa posibilitati).
Saracie, foarte multa saracie. Si probabil n-am vazut nimic din ce am putea vedea.
Apoi a inceput ploaia. Aici ploaia nu e cu stropi. Domnul Dumnezeu prin imputernicitul lui in ale ploii Domnul Sf. Ilie, toarna dintr-un lighean, cada sau butoi. E o perdea de apa. Nu vezi cladirea de vizavi.
Si tuna tata cum numai in filme poate tuna. De sus, de jos din stanga de peste tot. Si totul la 30 de grade constant.

Peste juma de ora iesim in oras. Doamne ajuta.

Am ajuns si aici

Prima fotografie de la fata locului. Am trimis deja mesajele pe mail si nu vreau sa ma repet. Nu e raiul pe pamant. Dar nici iad. Nu vreau sa incep cu pozele lacrimogene gen copil descult, in balta, imbracat intr-un tricou mai mult rupt si cu mucii curgand. E ca si cum as incepe un post despre Romania incepand ca BBC din Gara de Nord cu aurolacii.
O sa trecem prin multe stari in urmatoarele zile si pentru ca vreau sa pastrez emotiile locului o sa postez in fiecare zi.
Deci, Razvanel avea dreptate. Luati-va popcorn si asteptati serialul sa se deruleze.

In love again - with my MERIDA TFS 800 XC

4 saptamani de la accident si gata din nou in sa.
O zi superba, nici prea cald nici prea frig si cu o sete si pofta nebuna de pedalat. Umarul e mai bine si doar ma sacaie la schimbari de vreme dar in rest e ok. Osul e aproape lipit iar singura chestie care trebuie urmarita cu atentie e o semi ruptura a unui tendon. Putina fizioterapie cu laser si ultrasunete si ca sa fim siguri ca se reface mai repede m-au pus si pe steroizi.
Abia acum il inteleg pe Mutu de avea el placerea aia de joc si performante de parca juca in fiecare zi finala mondiala. Am facut doar o injectie (vinerea trecuta) si deja am fost mai rapid cu 20 min pe urcarea pana in Bistritza. Si nu bag de la mine ca am totul pe Garmin conect. Pur si simplu pedalam si eu ca belgianul din povestea de dinainte. Mecanic, fara efort, pac, pac.
Sa ma mai antrenez pentru Maratonul Vinului sau pastrez fiolele ramase pentru inainte de cursa? 

TRAIASCA AMATORISMUL – Povestea 1

A doua zi la MTB ne-am impartit in grupuri ca sa fim mai pe peste tot si sa fac si ceva poze de traseu, respectiv dupa start si inainte de ultima coborare de la Theologos. Prima pozitie a fost la prima urcare si am prins toata trupa trecand prin fata mea si sper sa nu fi ratat pe nimeni. Dupa ce au trecut toti ne-am intors la start sa mancam si noi ceva si sa plecam inspre Theologos. Calculasem ca primul va trece undeva pe la 11:10 – 11:30. Intram cu masina pe drumeag si hop dupa noi Nikos disperat urland cat putea ca sa tragem pe dreapta ca deja primul concurent a trecut de ultimul check point. Pleaca ba de aici cu textele tale. Bre Nikos eu nu te cred, poate  doar daca a fentat traseul. Adica a facut 49 de km in mai putin de 2 ore? Aici se pare ca eu mi-am dovedit din plin amatorismul ca nici nu apuc sa intorc masina inapoi in drumul asfaltat ca belgianul a si trecut pe langa noi. Pe care o vreti acum? Pe aia ca a trecut ca vantul sau pe aia ca gandul. Eu va zic doar atat ca Iannis abia se tinea la vale pe drumul pietros dupa el strigand neincetat “Are you ok? My friend is all ok? Hey, are you ok?”. Belgianul frate, nimic, nici nu l-am auzit respirand. Dadea din picioare cu o privire usor in transa, o privire de aia gen Amsterdam. Sa fi fost dopat? Acum putem sa facem mii de povestioare ca nu degeaba sintem urmasii lui Creanga. De exemplu. Omul avea o datorie la un “business man” bulgar si ala i-a zis “ba, asculta la mine, ia vezi ca eu am spart un depozit in Spania ca aveam un pont ca sint masini inauntru dar cand colo doar biciclete si asa mi-am facut echipa de ciclism. Ia urca tu pe asta si daca iesi mai jos de locul 3 te fac bucati. Castigi 10 curse anul asta si te iert de datorie”. Sau. Baiatul era caraus pe ruta Amsterdam – Brussels si trebuia sa duca zilnic mici pachetele ascunse in bara cadrului (si uite asa s-a inventat bara putin mai groasa la Vivelo). O zi ok, o saptamina ok si pana cand s-a infundat. Acum avem de ales, a facut accident si praful s-a imprastiat pe jos sau l-a oprit politia ca n-avea voie pe autostrada si cainela a inceput sa latre la cadru. Ma rog mai putin conteaza astea. Baiatul a pierdut transportul si trebuia sa plateasca inapoi. Si uite asa alearga pe gratis la Vivelo. Tot ce am scris mai sus vreau sa fie interpretat ca un pamflet si tratat ca atare. Scuze in avans baietilor de la Vivelo. Inca traiesc in Sofia. Bravo belgianule pentru rezultat. Intre timp a castigat si Prima Evadare. BRAVO. Uite si poza cu el la prima urcare.

Dar sa ne intoarcem la povestioara si locul nostru de facut poze asezonat cu un Santa Cristina roze de la frigider. Si uite asa fetele cu Hop, Hop si Bravo, Well done iar eu tac-tac-tac la poze. Si vine si tinerelul nostru ca tot vorbim de amatorism si placerea de a face ce-ti place.

Ne vede, zambeste si nu apuca sa ridice mana sa ne salute ca spatele se fasaie instant. Trage pe dreapta, obosit si cu mucii uscatii pe bot si dam sa-l ajutam la schimbat roata.

Scoate baiatul o camera si  nu exagerez dar avea deja vreo opt petice pe ea. Mai baiatu’, cum ai plecat tu in cursa asa fara nimic. Ma uit mai atent la bicla. Rupta si sudata. Teava de la sea cositorita de cadru. Cauciucurile aveau vreo 500m de km de downhill cu franari puternice ca nu mai aveau rizuri pe calea de rulare doar ceva coltisori pe lateral. Ne apucam sa dam la pompa dupa multe insistente dar si pompa cred ca nici un balon nu puteai umfla cu ea. Si atunci paznicul amatorilor se coboara din cer sub forma unei dube de transport carne condusa de un cioban grec si cu fetele lui. Toti inghesuiti pe bancheta din fata si galagiosi rau de tot cum numai grecii pot fi. Partea buna e ca are o pompa de bicicleta ceva mai marisoara. Dam la pompe dar degeaba, camera e sparta. Ma baiatu, nu mai ai una? Ba da si scoate una si mai peticita. Dar care era buna. Intre timp am trimis “iron man-ul” la masina sa aduca pompa mare. Rezultat final; bicicleta reparata, bulgar din nou in cursa basca 6 beri cadou de la cioban. Concluzie – Baietelul asta (si cu ingerasul lui pazitor) a venit pentru fun. Genul de copil plecat sa duca gunoiul si se intoarce dupa 2 saptamani bronzat de la mare.   

Thassos Bike Race 2011

Thassos,
Oh Thassos,
No peace, no peace I find
Just this sweet nice memory
Keeps Thassos on my mind

Thassos Race May 2011. Au trecut 2 saptamani si mintea mea tot acolo e. Am si visat de vreo doua ori ca participam si eu dar se pare ca planurile pentru mine erau altele. Si cred ca a fost bine si asa. Daca participam eram doar eu si cei din jurul meu fericiti. Am ales sa fac poze. Si uite asa si eu dar si o mare parte din concurenti vor fi bucurosi. 

Toate pozele le gasiti pe https://picasaweb.google.com/116839937876482247143

Trebuie sa recunosc ca imediat bucatica aia de creieras responsabila de cresterea vanzarilor si implicit a nivelului de trai a inceput sa calculeze meschin ca din 100 de concurenti cel putin 50 o sa vrea macar o poza gata printata la 5 euroi bucata, ori doua zile si gata am marcat 500 de euroi numai buni pentru un nou obiectiv. Da de ce sa le iau banii daca se poate si gratis. M-am gasit eu acum corporatistul avid de bani si glorie pe o plaja de tineri care au venit doar sa se simta bine.

TRAIASCA AMATORISMUL.

Ma rog erau si cluburi si echipe cu sponsori mari dar oricum ce miroseai in aer suna mai mult a amatorism. Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa jignesc pe nimeni dar poate ca “amator” intr-adevar e un cuvant cam tare pentru unii dintre concurenti. Ce vreau sa spun e ca m-am bucurat sa nu fiu agast de muzica tare a 5 standuri plasate unul langa altul sau asaltat de hostesse care sa ma imbie cu un baton sau gel energizant, sau cu vreo bautura racoritoare, sau mai stiu eu ce vitamine, banci, real estate sau materiale de constructii. Era o bucurie pentru ochii tai sa vezi doar marea si o plaja superba plina de bikeri frumosi.  

TRAIASCA DRAGOSTEA PENTRU SPORT.

Toata lumea zambea si era fericita. Se uitau unii la altii, mai comentau, mai glumeau. Interactiunea era foarte usoara. Auzeai limba materna si una doua mai aveai inca cativa prieteni. Nu am vazut privirea aia putin rautacioasa de genul “las’ ca te fac eu anul asta” sau “las ca te ajut eu la vale cu un ghiont mic sau in curba aia de dupa biserica ca sa fie si parintele aproape”. Grupuri, grupulete, imbratisari de regasire, povesti de la ultima intalnire spuse rapid in graba ca vine startul, schimb rapid de telefoane si ultimele informatii de traseu sau sfaturi de la cei mari la cei mici. Am mai spus e prima data cand particip la o astfel de cursa si totul pentru mine a fost un mare WOW. Traim intr-o lume in care nu ne mai uitam in jur, totul e o competitie si tot ce conteaza esti tu si unde te afli pe scara sociala si cat aio mai strans in conturi si cate investitii destepete ai mai facut in ultimul timp. Aici erau toti prieteni. Am realizat ca vorbeam deja de 15 minute cu cineva si ne povesteam vrute si nevrute chiar daca nici nu facusem cunostinta. Salutam pe aceast ocazie pe Doru, Daniel, Alex, Oana, Oana, Ioana, etc.

TRAIASCA PLACEREA DE A FACE CE-TI PLACE.

Cred ca e de la sine inteles si nu prea are rost sa brodim prea mult pe subiectul asta. Doar doua sfaturi. Pentru cei cu copii – lasati-i sa experimenteze cat mai multe lucruri. O sa gaseasca ceva care le va place cu adevarat. Pentru cei fara copii – mergeti inapoi in copilaria voastra si incercati sa va aduceti aminte ce va placea cel mai mult si apucati-va din nou. Deja vad manutele sus care striga “mie-mi placea sa dorm la pranz” dar asta nu se pune ca trimit link-ul la mamicile voastre sa confirme. Nu faceti lucruri doar pentru ca e “cool” sau asta e “trendul fato”. Singurul compromis admis e doar atunci cand face bine la sanatate.