joi, 22 decembrie 2011

RSS - Randomly Selected Sucker

Din diverse motive cateodata ni se intampla numai noua. Nu stiu cum se face dar cam picam de fraieri din cand in cand. Ca un fel de tinta. De ce se leaga de mine si de ala din spatele sau fata mea nu? De ce se rasteste la mine? Eu abia am venit si habar n-am despre ce e vorba. De ce ma controleaza pe mine in vama si restul trec ca prin branza. Sint mai sexi? Sint ciudosi pe corpul meu ca inca la 48 de anisori n-am burta si cearcanele asociate. Ca am parul lung ca'n facultate sau pur si simplu pentru ca am par. Poate ca zambesc ca prostu si mi-o cer. Oricare ar fi fost motivele de dinainte, azi macar am stiut de ce m-au luat pe sus. Simplu. Pentru ca sint alb. Am trait discriminarea pe pielea mea. E groaznic. Nu poti face nimic, absolut nimic. Cui sa te plangi? Sefului care e mai negru decat ala de s-a legat de tine? Nu glumesc si nici nu va doresc sa treceti prin asa ceva. Discriminarea e una, macar sa scrie clar taxa pe pielea alba si atunci te comporti corespunzator. Ce-i mai rau e ca se adauga si ceva elemnte de guturlanie pura, de placere de a face rau si implicit sa fii dat exemplu si umilit in public. Cam cum facea securitatea pe vremuri dar fara bataie.
Check in, Lagos Airport, Turkish Airlines. Am 2 bagaje a 23 kg conform regulament. Nu va mai povestesc cum e cu check in-ul si controlul bagajelor manual si cozile interminabile intr-un aeroport umed si groaznic de aglomerat ca o sa ziceti ca le bag de la mine. Ajung la ghiseu, pun bagajele pe banda si hopa, 46.5kg. Sint rugat sa dau bagajele jos si sa ma duc la naiba in praznic la nu's ce ghiseu si sa platesc pentru 6 kg exces, ei sustinind ca am voie doar 40kg, nu mai putin decat 175$. Pentru ce mai tataie, pentru niste banane si faina de Yam si alte chestii traditionale care le car pentru un prieten Nigerian din Romania? Ei nu si nu.
- Prietene te costa 200$ ca deja ai inceput sa comentezi.
- DAr am voie cu 2x23 adica 46kg.
- Esti in Lagos prietene. Eu sint Lagos si-ti spun 40 kg si 200$. Ai inteles? CAnd ai ceva bun pentru mine, cauta-ma si vorbim.
Si asta nu insemna ca o rezolvam cu 10$. Am zis ca am tot timpul din lume, ca asta era pe la 9 si avionul e abia la 2 dimineata. Intre timp toti ai lor ca prin branza, ba cu 48 kg ba cu 54 kg fara de probleme. Incerc sa obiectez dar asa usor sa nu jignesc. Degeaba, nici nu se sinchisesc sa raspunda. Mai venea din cand in cand nesimtitul de supervisor si ma intreba daca am un pret bun pentru el?
- Hai ba albule ca faci bani gramada aici, ia de marca rapid la baiatu.
- Ba tarane pai mai bine arunc toate rahaturile decat sa te platesc pe tine.
- Mai gandeste-te ca de mine nu treci.
Ce mama naibii sa fac? Pai ce le place lor? Sa vorbeasca. Unii sa vorbeasca si mult mai multi sa asculte. Ia hai sa bagam o improvizatie scurta ca n-am nimic de pierdut.
Si incep; Fratilor dar chiar asa? Sint pedepsit ca vreau sa ajut un Nigerian. Ca saracul de el e plecat de mult de acasa si dorea si el un Craciun cu de-ale casei pe masa. Dar nu se poate. Cata bucurie puteam aduce cuiva, dar nu, am ales sa dam exemplu negativ taman pe cel bun. Tu ce o sa ai pe masa de Craciun? Yam, gari, plantane si toate astea ale voastre. De ce sa nu aiba si prietenul meu?
Ori de oboseala, ori de nervi, ori ca deja ma Nigeresc dar am tinut un discurs frumos. Cei din spate de la coada deja erau de partea mea si ma sustineau. Doua individe de la un ghiseu vecin au venit sa vada care-i treaba. S-au luat la harta scurt cu nesimtitul si hai la despachetat si scos din bagaje si hai sa-l facem macar de 41-42kg. L-am scos la 41 dar acum am o gramada de carat dupa mine, dar macar am trecut. Acum sper sa ajunga toate cu bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu