Ganduri din grajd - partea a 2a

Am inceput sa ma balbai pe aici ca au schimbat interfata la pagina si ma cam scarpin usor pana ma prind pe ce sa apas.
Deci sa revenim cu amanunte ca experienta nu s-a terminat. Credeti ca am plecat la 11? Gresit, total gresit. La 11 eram cu totii la poarta de imbarcare dar bineinteles ca nu era nimeni acolo asa ca am mai stat pana pe la 1 ca fraierii zgaindu-ne pe geam doar doar om vedea vreun avion venind inspre poarta noastra. Nimic. Apar vreo doi de la Air Nigeria dar n-aveau nici o treaba. Nu stiau nici ei mai mult. Pe la 1:30 apare aia cu vocea groasa si incepe a urla: Care mergi la Accra? Cateva manute se ridica urgent in aer. Cine merge la Accra sa mearga acum la poarta E52. Si repede ca am intarziat destul. Care merge la Abidjan (ca aviounul mergea la Abidjan cu escala la Accra)? Voi mergeti acasa ca nu mai zburam azi la Abidjan. Bre cucoana, urla unu din spate, pai casa mea e la Abidjan! Unde sa ma duc ca nici viza de Nigeria nu mai am ca era single entry? Pai stai aici si asteapta pana maine, raspunse grasana pe un ton atat de normal ca-ti taia orice reactie. Am plecat la 2:30 cu o intarziere de aproape 6 ore, lucru care mi-a dat posibilitatea de a realiza ce inseamna sa calatoresti in Africa. Ultimele 13 zboruri (a deci tu erai al treispelea :)) am zburat efectiv 90 de ore, am asteptat 82 de ore prin aeroporturi din care 42 de ore au fost intarzieri. Aproape 2 zile din viata le-am pierdut stand si uitandu-ma in zare dupa un avion numit speranta.  

Un Pigmeu mic si fericit

Sambata si duminica e ziua mea de bicicleta. Turul obisnuit pe Gerarld Road printre masini si okada apoi o tura mica prin Banana island si inapoi acasuca. Cam 30-45 de km functie de stare, vreme si daca ma mai intalnesc cu cineva si ma mobilizez mai mult. In drum spre casa ma opresc sa iau flori. Sint atat de frumoase ca nu ma pot abtine. Un buchet mare 20$ dar merita. Sint deja “freak’ul” zonei cum merg eu asa frumos echipat, bicla de firma, echipament de zici ca’s din echipa nationala, trup de model J si un buchet mare de flori pe ghidon. Am locul meu, undeva ascuns printre stradute unde la adapostul unui copac mare si cu ajutorul a doua trei cartoane, un florar si-a incropit o casa. Putin mai batran si adus de spate dar pe semne face ceva bani cu florile din moment ce nevasta e tanara si frumoasa. Ultima oara m-au ciupit 2 tantari sub pomul lui aducator de adapost si liniste in familie dar pe mine m-a bagat in sperieti pentru 4 zile. Daca am luat malarie, daca fac temperatura, oara ma doare capul, durerea asta e de reumatism sau ce naiba? Ca sa nu mai trec prin de astea am zis ca mai bine schimb furnizorul. Opresc pe strada mare, alt florar, asa mai micut, si flori la fel de frumoase. Zic ce vreau, ne intelegem rapid la pret si hai sa legam buchetul ca sa-l pot tine pe ghidon. Abia acum remarc ca el e asa micut nu ca ar fi scund de felul lui ci e cu totul mic. Asa e soiul. E pigmeu. Statea cu buchetul pe masa si nu reusea sa-l prinda intre manute ca sa-l lege. Tinea buchetul ala ca si cum ar tine in maini, un copil de 1 an, o sticla de lapte. Normal ca florile cadeau si hai inca o data de la capat. Totul cu calm si fara nervi ca ce, a apus soarele? Nu, deci avem timp. Da dar eu nu am timp, asa ca insfac buchetul, leg rapid si pe aici mi-e drumul. Acuma stie. De cate ori trec pe acolo, el le pune pe masa dupa care-mi trage asa o privire simpla de genul “si acuma ma ajutati sir?”    

Ganduri din grajd

Una din acele zile. Te scoli cu noaptea in cap. Mic dejun in fuga si hopa tup la aeroport ca Accra te asteapta fiule. Traficul, ca dimineata. Nu-i de ajuns ca intotdeauna e haotic dar acuma ia mai pune si faptul ca toti sint somnorosi. Am strans din fese de vreo doua ori, lucru care de obicei nu mi se intampla cu Ekpo ca el e un lenes de felul lui si dacat sa depaseasca mai bine asteapta sa se elibereze soseaua.

Ajung la aeroport. Poate ma repet, dar e cel mai jegos aeroport in care am fost vreodata. Totul e alandala si incropit. Tabelele nu functioneaza, nu sint semne, pute greu, umed, ca deh aerul conditionat o sa-l ai in avion nu-ti trebuie si aici. O gramada de pierde vara cu tot felul de ecusoane ilizibile in piept te inconjoara ca cica express check in si te rezolva ei imediat.  Zambesti, faci un nnttzz asa usor din varful buzelor si mergi mai departe. Mizerie cum n-ai mai vazut si capac peste toate s-au apucat de renovare asta insemnand ca peste tot ai gramezi de nisip, mortar, materiale, tevi, placaje,etc .  Ok, unde e coada probabil e si check in. Corect. Ditamai coada si desi e 6:40 iar avionul e la 8:20 nimic nu se intampla. Hopa, asta e naspa, miroase a intarziere. Cuminti regulamentar in coada, cu totii facand haz de necaz de acest Air Nigeria de 2lei, cu totii sperand ca glumele noastre sa fie doar simple supozitii proaste si ca dracul nu o fi chiar asa negru. Totul se darama dintr-o data de o voce groasa venita ca din fundul putului, uneari cu inflexiuni de ecou, ton de bariton din gat de femeie cu barba care ne spune ca in principiu zborul e amanat si spera sa plecam pe la 11:30. Ah, si check in’ul in caz ca nu stim se deschide la 9:30 cu 2 ore inainte de zbor. Alo, fato, blonda naibii, ce pana mea vrei sa fac acum aici 3 ore intr-un hol jegos ca pana si autogara din Dorohoi arata mai bine in ‘85. Nici un scaun sau bancuta. Nimic. Doar o gloata imensa.

Tocmai ce am vrut sa pun o poza sa va dati seama cum e pe aici. Ghinion de necaz. Prietenii de la Google spun ca am epuizat cota de 1GB si cica sa cumpar daca vreau sa mai pun poze. S-o crezi tu mai Google si cu toti blogeri tai. Las' ca-mi fac eu site'ul meu si gata. Dupa ce ca pun arta pe site'ul lor si le imbunatatesc target profile'ul acum ma freaca ca vor bani. NU DAU BANI.

Ok se pare ca toate sint pe invers azi asa ca trebuie sa ne calman sa tragem aer in piept si sa ne uitam pe geam in zare fizand cu privirea un punct undeva departe unde cu totii ne regasim linistea. Gumusluk.

Deja coada devine o gramada organizata ca acum odata ce i-ai scapat din mica si de bun simt intentionata coada toti vor sa-si rezove problema pe cont propiu si se baga in fata incercand toate trucurile deja binestiute. Ba are un frate care si el lucreaza sau a lucrat pe aici, ba ca sor’sa e stewardesa dar a ramas gravida dupa ultima escala in Ougadougou si acum e acasa cu copii, ba ca el merge la biserica la care merge si seful pazei, ma rog le cam stiti ca sint tipice si des folasite si la noi.

Si uite asa stau ca boul, cu geanta intre genunchi (trebuie sa va precizez de ce?) si cu laptopul in brate incercand sa redau “live” toate sentimentele ce ma cuprind in acest minunat colt de lume.

 Vorba noastra din popor; “Si-asa-mi vine cateodata, sa beau paharul pana la fund”! Hai c-am potrivit-o frumos.

Adevarul despre Mauritius

Cred ca am fost putin nedrept sarind asa usor la gatul lor in postul precedent. Au facut si ei ce a cerut piata. A cerut neamtul orchestra de 2 bani falsand non stop pe Lionel Richie? Asta va dam. Ai palmier? Ai. Ai soare? Ai. Ai toate sporturile de plaja (windsurfing, cayacking, snorkeling, small catamaran, etc) gratis? Ai.
Hai sa fim seriosi acum. Insula e superba. De fapt e prima locatie in care am spus ca vreau sa ma mut maine. Pentru totdeauna. Oare si pentru simplul fapt ca la intrebarea de unde sinteti n-au strambat din nas la raspunsul nostru? Oamenii sint placuti si  destul de bine crescuti. Cam tuciurii si-ti ia putin timp sa te obisnuiesti. In mintea noastra negrul e negru dar tuciuriul (chiar si indian) e tigan. Chiar daca vorbeste franceza tot tigan e. Mii de scuze nu vreau sa jignesc localnicii doar ma gandesc cum lucreaza mintea ta sub anumite prejudecati. Am fost vreo 30 de km cu bicicleta in lungul coastei. Usor la pas astfel incat sa poti observa adevarata viata din insula. Lumea relaxata, magazine cochete, un meci de rugby, cafenele, stradute inguste care dau direct spre plaja, casute ingrijite cu multa vegetatie, miros de mancare gatita. La un moment dat ma si regaseam cu imaginea de acum 40 de ani, la mare la Constanta stand in gazda la Doamna Sana. Aceleasi strazi inguste, case mici acoperite de verdeata, miros de bors si copaci incarcati de piersici.
Singura problema adevarata e ca sint cam multi francezi. Si cu totii stim ca ei nu sint foarte deschisi fata de alta natie care nu vorbeste limba lor. Pacat, ar fi fost raiul pe pamant.