Chiar nu ma pot abtine. Clar am ceva cu ei.

Ia ghiciti voi care e cea mai mare pasiune a norvegianului. Da, o bate in cap toata ziua si nu face nimic, asta o stim cu totii, dar asta e starea de fapt a lor deci nu se califica la pasiune. Sport, pescuit, vanatoare, hot old cars. Da. Si mai este una. Tatuajul. Da frate, n-am vazut in viata mea corpuri mai mazgalite ca a lor. Mazgalite, asta e cuvintul. Tatuajul a evoluat intre timp si ar trebuie sa fie un desen frumos, eventual cu mesaj. Dar ei au ramas la modelele anilor 70, caracteristice si azi inchisorilor din Romanica. Sirena, zar, un semn chinezesc cam tremurat, nume, ani, fulgere, etc. Unu avea o poezie scrisa pe gat. Asta ma duce la ganduri stranii. Deja vad un alt baiat in spatele lui citind gales poezia. Cah. Totusi ca sa fie in pas cu moda si le fac acum colorate.
Dar eu nu inteleg ceva. De ce? Pentru ei care 8 luni (poate 9) pe an, nu-si dau izmenele si pulovarasul jos ca ingheata instant, la ce naiba le foloseste tatuajul? O fi frate fosforescente si si le arata sub plapuma ca noi pe vremuri limbile de la ceasul Atlantic.
Clar. Nu-i inteleg si nici nu vreau.    

Despre ei norvegienii, partea a doua

Nu credeam ca am sa mai scriu si partea a doua dar repet, nu am nimic cu ei. Daca ei asa au ales sa traiasca mai simplu, daca statul le da de toate, ei nu-si forteaza capsorul la cum sa poata trai si altfel si atunci de unde nu-i nu cere.
Toata tara e un BB (big brother) cu radare fixe din 5 in 5 km in locurile mai aglomerate. Si uite asa conduc ei cu 60. Nici mai mult nici mai putin. 60. Chiar si unde nu e restrictie, tot 60. Ca sa consume mai putin probabil, nu-mi dau seama. Bogati de pe urma petrolului dar motorina e 1,7E, mai scump ca la noi. Si cum merg ei asa cu 60 pe un drum drept si lung de vezi in fata pana la cercul polar te manaca in fund si sub talpa si depasesti ce naiba. Nu-mi era frica de amenda, sau radar ci de saracul norvegian vadit stresat ca-l depasesti acolo unde nu e voie.
Parca-i si vad gata sa sune la 112 sa raporterze nebunul care merge cu 65 pe drum drept cu vizibilitate dar unde depasirea e interzisa. De ce ar face asta? Simplu. Vine politia, te amendeaza, banii se duc la buget, buget de unde primeste saizecistu asta pensia. O amenda egal juma de pensie. Si pensia e mare aici.
Si chestia care m-a ofticat la culme. sa nu vad eu nici un Logan cu numere de Norvegia? Macar unul. NIMIC. NIAMA. NULA. Pai erau nemti cu Loganasul break si remorca atasata. Erau si polaci si cehi cu Logan.
Astia nimic. Niste nerusinati.
De fapt cred ca de asta nu mi-au placut. Da cu Loganul ce-au avut?

Cum sa faci bani la Geiranger?

Simplu. Legislatia se pare ca e permisiva, nu m-am interesat dar hai sa va explic.

Deci aveti mai sus doua ferme. Una e sus rau de tot iar cealalta pe malul fiordului. Dupa cum spuneam anterior pana prin 60 aici traiau ei cu capritele lor. Aveau cam 60 capre, 10 vaci, pomi fructiferi (deci faceau alcool :) si cam atat, viata simpla si frumoasa. Toate fermele sint acum parasite si sint in grija unui ONG "Prietenii Norvegiei".

Pasul 1: Ne inscriem la ONG si cerem sa avem grija de o ferma. Alegem una nici prea jos la mal ca e scandal de la vapoare si nici prea sus ca e greu de ajuns. O dezvoltam putin pe aia din prima fotografie. Lucrul cel mai important e ca ea sa poata fi vizitata (sa fie pe traesul de hiking).
Pasul 2: Cumparam ceva caprite si doua vacute sa facem barnzica in mod traditional norvegian.
Pasul 3: Angajam 6 malinezi. Aici fragutele si afinele putrezesc pe munte. Nu le culege nimeni ca e complicat. Le-am explicat de pieptenele pentru afine si au spus "nu, raneste planta, nu". Las ca vin malinezii ca cineva tre sa aiba grija de animale, sa culeaga afinele si sa coseasca iarba.
Pasul 4: Fetele se ocupa de bucatarie si ospateaza oamenii cu branza cu smantana sau bulz. Baietii vin rapid cu o afinata traznet si dau una moca la inceput doar cat sa-i starneasca pe musafiri. La sfarsit tai chitanta. Cu multe zerouri.
Pasul 5: Brevetam afinata ca fiind bautura favorita a lui Thor (ce naiba santem prietenii Norvegiei). Sint tone de afine care brusc devin tone de "Thorafinata" la modicul pret de 75E litru.
Pasul 6: Cand vine iarna, iei banii si o tai la civilizatie. Malinezii raman ca tre sa aiba cineva grija de animale si norvegiene infrigurate.
Din profit ne luam si noi o masinuta sa ne dam smecheri prin Oslo.

Despre ei, norvegienii

Incep prin a cere scuze tuturor celor care au stramosi, rude, prieteni, amante (foarte putin probabil), sau oricare alte afinitati cu poporul norvegian. In primul rand, nu am avut ocazia sa vorbim cu ei. Sa-i intrebi de sanatate sau ce vor ei de la viata. Asa s-a nimerit. Dar nici nu vezi prea multi. Majoritatea alearga, merg cu bicicleta sau fac hiking la greu. Stateam si ma intrebam cine munceste in tara asta. In hoteluri si restaurante majoritatea erau tineri la modul de job pe vara. In constructii sigur erau niste romani ca scria mare cu sprayul pe un stalp "m..e".

Deci sa revenim. Sint oameni foarte simpli dar nu dupa vorba sau port si nu vor prea mult de la viata. Vorba nu o intelegi deloc. Mai repede prinzi ceva in maghiara decat norvegiana lor care si asa e in nu stiu cate dialecte. La port trebuie sa recunoastem ca hainutele lor sint foarte frumoase. Au magazine specializate unde doar asta vand pe langa suluri de lana si macrame ca deh sa aiba ce impleti in timpul iernii.

Oameni simpli, poate prea simpli. Saracii pana in anii 60 traiau cocotati pe marginea fiordului, nu ca le-ar fi placut in mod deosebit, ci pentru ca prin simpla ridicare a scarii de franghie era imposibil celor de la taxe si impozite sa vina sa colecteze datoria. Frumos nu? E o solutie, dar chiar sa-ti tii copii legati cu sfoara de picior pan' la majorat ca sa nu cada in fiord doar ca sa eviti impozitul ....
Dupa anii 60, americanii au descoperit petrolul in Marea Nordului si brusc ciobaneii si pescarii si padurarii au devenit peste noapte domni. Si pentru ca nu mai vor sa munceasca au bagat taxe pe orice si monopol pe bautura. Stiati ca inainte femeile erau cele care trebuiau sa distileze bautura (cat barbatii erau la munca) si faceau bani grei din afacerea asta (sau si cele conexe?). Dar a venit imediat statul si biserica si a interzis sau taxat aceasta placere. Interesant era si faptul ca la un moment dat au avut cartele pentru bautura si era interzis sa faci coada in fata magazinului, deci trebuia sa te plimbi agale prin fata stabilimentului iar la ora cu pricina si forma o mare busculada.
Ele, blonde, destul de scunde, nasul carn, fata de porcusor, pieptoase si nu foarte inalte. Pot fi usor confundate cu barbatii. Se imbraca naspa, pantalon scurt de blugi si tricou sau treningul de sala.
Ei, mari, masivi, cu frizura clasica anilor 70 si nu debordeaza de inteligenta. Singura lor preocupare pare a fi restaurarea masinilor vechi. Iarna lunga, decat in sufragerie langa nevasta care impleteste un pulovaras mai bine in garaj la schimbat bujii si suflat in jigloare. Iar cei cu mai putina pricepere la motoare trag la fiare sa devina mari campioni la carat roata de tractor si aruncat piatra de moara.
Sint doar 3 norvegieni celebri. Thor (ala cu ciocanul) dar din pacate nu stim prea multe despre el, Nansen cu celebrul vas Fram care a fost primul erou national si Heyerdal cu Kontiki. Mai stiti voi ceva?

Primire regeasca

Am plecat din Oslo mai mult dacat bucurosi. Youpiii. Mergem in fiorduri. Stam la casuta si ne gatim singuri. Adio 3 salate si doua beri mici pentru 100 de euroi. Ah, nu v-am spus? Nu e scump, e groaznic de scump. Faci un pas , 5 euro. Deschizi gura, 5 euro. Dormi, 2 euro. Te intorci pe partea cealalta, 10 euro.
OK, deci adio asa zisa civilizatie (las ca va comentez eu imediat) si hai sa vedem ce-i asa misto la fiorduri.

Am facut asa o mica pauza ca nu stiam de unde sa incep. E FRUMOS. FOARTE FRUMOS.
   http://picasaweb.google.com/Liviu.Curechian/GeirangerNorway2010#
Intrati si decideti daca am sau nu dreptate. Ce-i a lor e a lor. Au o tara frumoasa.

Dar sa ne intoarcem la primire. 3 curcubee in mai putin de 2 ore.

Cate unul pentru fiecare.

Si ca sa fie si mai interesant pentru toata lumea ia ghiciti cam cat de tarziu era? Prima poza e la 8 seara iar ultima la 10 seara. Asta era o problema. Nu se intuneca. Stateam ca fraierii pe terasa sa se intunece sa mergem la culcare si noroc ca ne-am uitat la ceas, era 12 jumate. Abia atunci am realizat ca e singura regiune in care ai nevoie de ceas desteptator si la sculare si la culcare (sa-ti spuna ca e cazul sa te culci). Dar in cazul asta nu mai e ceas desteptator, e si culcator. Cam complicat. Dar frumos.   

PS: Oare la ei tot asa strigau mamele pe geam " Georgica cand se intuneca sa vii in casa mama draga". 

Vrei sa sari?

E destul de interesant sa vezi la Eurosport concursurile de sarituri de la trambulina. Zici ca aia sint putin mai nebunei si asta e. Dar e altfel cand vezi trambulina de aproape ca de sus e deja cam ...

Stau si ma intreb ce o fi in capul lor?

Curaj sau nebunie? Sau amandoua?

Pai ne place sa zburam, sa plutim. Bine bre, du-te la Amsterdam ca e mai sigur, macar nu-ti rupi oasele.

Hai sa fim si draguti

Trebuie sa recunoastem si partile bune si frumoase. Opera House este superba. Nu ma pricep eu foarte bine dar las prietenii arhitecti sa comenteze.

Si cum eram noi acolo, vreau si eu sa ma duc la toaleta. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, vad semnul de rigoare si purced. Intru si ce sa vezi? Nu vezi nimic ca doar ce intri de la lumina puternica la un semiintuneric si te bazezi doar pe instinct. Instinctul meu si a celui din fata mea ne spune ca acolo pe perete e locul cu pricina. Ce naiba nu e prima buda in care pisoarul e direct pe perete. Sintem si putin confuzati de santul mic de la baza. Ne apucam sa ne descheiem la slit si stupoare. Nu e perete! Sint usi, si incremenim cand se deschide una in fata noastra. Cei drept si ala a incremenit cand a iesit si a vazut ce vroiam noi sa facem.

Dar uitati-va si voi si luati in considerare faptul ca intrati de la lumina la intuneric iar poza e corectata. Am dreptate?

 

End of road

Nu e de mirare dar aceasta linie care subit moare e chiar in fata parcului cu drogati. O fi un mesaj ascuns?

Oslo sau Campulung Moldovenesc?

Da, pare putin exagerat dar macar am dreptul la libera exprimare, corect?
Poate ca titlul corect ar fi fost; DACA CAMPULUNG MOLDOVENESC AVEA IESIRE LA MARE IAR AUSTROUNGARII MAI STATEAU PE ACOLO INCA 100 DE ANI, ERA MAI TARE CA OSLO!
Da, suna putin rautacios dar sincer sa fiu nu prea am fost impresionat. Inca din autocar de la aeroport catre hotel, cat era doar natura totul era super. Curat, aranjat, cadrilat, neingradit, o mica Austrie. Din pacate mai apareau si cladiri din cand in cand (genul industriale sau business) care sincer sa fiu cam saracacioase. Genul Centrul de Proiectare Judetean din Suceava.
De obicei in orice oras capitala, toti se mandresc cu centrul, de obicei istoric. Aici este pe invers. Ce e mai frumos e in margine. In centru mai subtire, iar la gara, care e punctul cel mai central va recomand sa evitati. Cei drept cam greu ca e singura cale spre Opera. E un parc mic acolo, ce parc, exagerez, scuar (asa se scrie?) plin de drogati, dar de aia naspa.

Deci sa revenim. In centru avem o strada (vezi deasupra) pe care se aduna toata lumea, sambata si duminica. Vii frumos cu motorul nervos, costumul de piele si rockerita adiacenta si mergi la Egon sa bei un suc.
Intre timp bazatii, sau gasca adversa, daca vreti, trec ambalati si putin nervosi (ei nu au voie sa parcheze, sic) prin fata.

     Si asa se distreaza ei. Cool.

Bine v-am gasit din nou !

Da, aveti dreptate, am cam tras chiulul. Dar in acelasi timp nu vreti sa stiti cati km am mai facut. Acelasi program de minim 2000 km in medie pe saptamina. Asta e. Am deja o pagina in agenda mea cu viitoarele titluri pentru urmatoarele posturi. Poate intr-o zi cu soare sau o noapte cu luna plina, cine stie.
Deci, de ce scriu si ce o sa scriu in continuare? Sugestii, stie careva, ..?
Da dragilor, o sa scriu despre concediu. Oricum e la moda acum sa scrii despre turism si destinatii exotice datorita prietenului Bradut. Da, nu e prietenul meu, nu ne-am vazut niciodata dar cred ca ne-am intelege asa la un sprit de vara si viziune asupra celor care vin, adica zilele si noptile. Nicidecum nu scriu ca Bradut, ca trebuie sa ai si talent, dar m-am gandit ca oricum aici intra doar Purs (din plictiseala) si din greseala ceilalti urpi. Oricum o sa ne vedem abia hat, hat pe la sfarsitul lui August asa ca vreau sa scurtez minutele la telefon si o sa scriu despre frumoasa experienta din Norvegia si Suedia.
Totul a inceput cu o noua lasare de fumat dupa petrecerea de sfarsit de an (fiscal) si cu o mica emotie cauzata de faptul ca mi-am uitat pasaportul la hotel in Varna. Noroc cu Tudorica care m-a sunat pe drum sa vada ce mai fac si daca ma inscriu la un sprit de seara, dar i-am spus ca's pe drum ca vin mai repede sa-mi fac bagajele. "Ce bagaje frate, pasaportul si cardutul" zice el glumet. Ma uit in bordul tractorasului si surpriza, portofel da, pasaport niama. Shit! Asta se intampla la 100 km de Sofia si 350 de locul cu pricina. Shit! Noroc cu cei care au ramas si puteau sa-mi aduca pasaportul a doua zi. Dar daca ramaneam si pe a doua zi? Ehh? Abia atunci era real shit. Si ca in orice povestire balcanica totul e bine cand se termina cu bine. A doua zi aveam pasaport.
Dupa aceea am aflat ca nici macar nu aveam nevoie de el caci in Norvegia, desi nu e in UE, se poate calatori cu buletinul.

Bansko, weekend de neuitat partea a doua

Chiar eram hotarat sa va descriu si minunatele peripetii de prin spitalele bulgaresti. Dar n-are rost. Nici o diferenta fata de Romanica. Ba mai mult in cel mai mare spital privat din Sofia, TOKUDA, ala unde mi-au prescris mancare, bautura, sex si distractie, ca de obicei la camera de garda, la urgente nu era nimeni.
- Ortoped aveti?
- Da.
- Aveti si chirurg?
- Da.
- Poate sa ma vada cineva?
- Da.
- Astept aici?
- Da.
Si asteptam frate. Mai intrebam din nou.
- Poate sa ma vada cineva?
- Da. Dar nu azi. Veniti luni ca azi nu avem nici ortoped nici chirurg.
Deci no comment. Am rezolvat pana la urma cu bunul prieten Victor. Multumesc Victoras.
Acum alta e problema. Am un ham prins la spate care trebuie sa-mi tina spatele drept si ma incurca ingrozitor la somn, imbracat, dezbracat si toate ce urmeaza dupa.
Problema cea mai mare e la birou. La masuta in cei 3 metrii cubi pusi la dispozitie cu marinimie de companie e ok. Te asezi, sprijini stanga de coltul laptopului, pozitionezi degetul mijlociu pe shift, aratatorul pe tasta a si dai la treaba. Totul foarte ok. Alta e problema. Te duci ca omul la toaleta si daca vrei sa stai mai mult si sa cugeti pe tron ai o problema majora. Mari ecologisti ce sintem vrem sa salvam planeta de la incalzirea globala, care oricum pot demonstra ca fiind neadevarata deoarece de la an la an platesc la incalzire tot mai mult, si avem temporizoare la becuri. Asta inseamna ca dupa 45 de secunde pe ceas trebuie sa faci o miscare ampla ca sa ai din nou lumina si sa vezi unde si ce faci. Pana acum usor, ridicam manutele ca la valurile de pe stadioane si gata. Ehhh, senzor prost, acum daca ridic doar o mana nu merge. Asa ca trebuie sa faci o miscare ampla de ridicare gen genoflexiune cu o mana in sus si ailalta si ea pe acolo cum atarna. Ia faceti de vreo doua trei ori asa si vedeti si voi cum e. Nu intru in alte detalii. Elaborati si voi.
Mi-am luat lanterna.
E mai sigur si ne-ecologic.

Ma bucur sa vorbesc romaneste dupa 39 de ani

Am treaba nu am treaba, trebuia sa merg azi la banca cu o colega, romanca si ea. Zis si facut. La ghiseu urmeaza partea cu explicatul lent in engleza si ample miscari de maini cam ce vrei tu de fapt de la ei. Ne pastram zambetul chiar si atunci cand ni se spune ca nu putem avea o copie dupa swift transfer caci nu sintem clienti VIP. Da ma, nu sint si nici nu vreau.
Ies afara si ce sa vezi, portarul dupa mine si ma intreaba in bulgara daca sint roman. Da bre, roman, singe de roman, Traian si Decebal, alea, alea. Pai si el e roman. De fapt e grec nascut in Grecia, refugiat in Romania dupa razboi, crescut la Sibiu si cu facultatea la Iasi iar in '71 ai lui au venit in Bulgaria. Povestea ca povestea, probabil un bun subiect de film dar vorbea impecabil. Cauta putin cuvintele dar se descurca admirabil. Auzise de la un coleg ca sint 2 romani in banca si a venit doar sa vorbeasca cu noi. 39 de ani sa nu vorbesti deloc romaneste si apoi gata ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic? 39 de ani!
Gata, mut conturile la banca aia. Macar mai vorbesc si eu romaneste.

Bansko, weekend de neuitat

In principiu toata lumea stie de Bansko. Ma rog, macar cei ce citesc acest blog. Deci pe scurt o statiune de munte cu partii foarte bune cand sint lucrate. In acelasi timp si foarte aglomerat. Plin de englezoi beti care vin cu super oferte la modul 7 Euro pe noapte in apartament sau greci cu 50 de Euro pe 2 zile in hotel de 3 stele cu mic dejun inclus (si transport desigur). Avand in vedere profilul schiorului din Bansko intotdeauna am zis "Atentie la englezoi si greci!". Cei din insula sint putin cam afumati sau chiar "high" iar cei din peninsula sint ingrozitori de galagiosi si nesimtiti. Ok nimic nu e perfect asa ca ne ducem noi la ski in weekend (asta cam acum 2 saptamani). Vreme super dar eu eram in urma cu ceva prezentari deci sambata pas la ski si frumusel in cameruta din pensiunea domnului primar si dai cu prezentari si toate ale de ramasesem in urma.
Duminica din nou vreme superba dar Mara nu se simtea prea bine si pe mine ma cam manca la ultima operatie (ca sa nu scriu direct in fund) sa merg acasa sa vad deschiderea la Formula 1. Sa schiez sa nu schiez hai ca dau vo' doua ture si ajung si la Sofia pana la 3 sa vad F1.
Prima tura de vis. Zapada buna, proaspata, batuta, schiuri de campion si eu in mare forma.
A doua tura. Zapada buna, proaspata, batuta, fac la dreapta pe 6 si ma opresc sa vad pe unde sa ma duc. Decid sa fac un carving larg si pornesc. N-am facut 10 metri ca un bou vine din spate ma impinge, cad jos in fata lui la vreo 5 metri dar individul kamikaze adevarat duce treaba pana la capat si intra voiniceste cu schiurile in pieptul meu. Super precizie, direct in clavicula aproape de stern si la 5 cm de jugulara. Super noroc care pe moment nu l-am realizat. Sa va zic ca tot el facea scandal ca eu sint idiot ca i-am taiat calea? N-are sens. Surpriza era alta. Era bulgar. Deci am fugit 4 ani in Bansko de englezoi si greci ca sa ma faca unu cu ceafa lata si cu mersul cracanat. Rezultat final, clavicula rupta + doua coaste rupte/fisurate. Am stat putin pe jos sa-mi revina macar suflarea si dai drumul la vale usor ca doar nu o sa stau o ora pana vine salvamontul. Clic, clac, clic, clac facea clavicula ca o bieleta veche de Dacia.
Deci daca e sa se intample, se intampla.
Ghinion dar si noroc chior in acelasi timp.
Continuarea cu doctorii in alt post.

Poza care trebuia sa-mi aduca locul 1 la National Geographic photo contest

In toamna lui 2006 printr-un concurs de imprejurari se face ca trebuie sa ma duc in Egipt si mai precis la Cairo. Business, deci daca compania plateste de ce sa refuz. Sa fim intelesi prin business ma refer la faptul ca deplasarea era in interes de servici si nicidecum ca as zbura business. Nu draga, la Economy. Foarte bun si foarte frumos ca sa nu spun si sanatos. Mai bine apa decat vin si mai bine un sandvis degresat decat o fripturica. Dar voi ati observat ca stewardesele de la business de obicei nu sint mai frumoase ca cele de la economy? Ok, nu sint fandosit asa ca merg cu orice care si aterizeaza. Ajungem, cald, debandada, unde-i ala de a promis transferul, dai nas cu circulatia haotica si degeaba te uiti pe geam ca in afara de baze militare nu aveai ce vedea. Si mergem frate de lasam Cairo in spate rau de tot pentru ca din motive de securitate am fost cazati la un hotel in afara orasului intr-o microstatiune de golf. Aici, ok, racoare, lux, mancare, bautura, narghilea, somn, sedinte si de la inceput. Surpriza a fost ca aveam aranjat o iesire in zona asa zis rurala sa vedem un nou model de distributie. Youpiii, hai la treaba ca ma saturasem de teorie. Pic in microbuzul care mergea in Delta Nilului. Nelipsita masina militara care insoteste orice grup de straini prin Egipt ne face loc prin traficul brownian. In jurul niostru o saracie lucie de-ti venea sa-ti imparti toti banii cu saraci amarati. Ah, si mai era si Ramadan de primisem instructaj sa nu bem, mancam sau fumam in fata lor ca e jignitor. Ajungem intr-un catun uitat de lume, vedem 2 magazinase (chioscuri de fapt) si intram intr-un gang sa vedem un engrosist local. Acolo m-a lovit cruda fata a realitatii. Sarmanii traiau cu oile in casa la parter. Cineva din grup fotografiaza un copil ce statea pe treptele casei si brusc un mosnegut incepe sa adune copiii de printre casele de chirpici si-i aducea sa le facem poze. Photo, sir, photo.
E si acolo in gang ridic capul si vad fetita aia mica in geam. Fac rapid poza cu telefonul ca nu luasem camera cu mine. Serios, cu o camera buna, poza putea rivaliza cu vestita poza cu fetita afgana.
E ceva in aceasta fotografie. Poate pentru ca am fost acolo. Nu stiu. Nu vreau sa ma laud ca nici incadrarea nu e perfecta, ce vrei de la un telefon. E micul copil ca o pata de culoare, cu un zambet care nu te asteptai sa-l vezi in saracia aia.

PS; La un moment dat am cerut voie bodyguardului sa fumez o tigara si mi-a zis ca ok nici o problema ca asa o sa dovedeasca lui Alah ce tare e el si cum rezista la ispita si mai primeste inca 20 de virgine.

De ce sint Bulgarii simpatici, partea 2

Zi de iarna. Zi de stat in casa si nicidecum de iesit la ski. Nici nu mai stiu exact cum de am ajuns la Rila. Veneam de la Bansko de la ski sau pur si simplu am plecat din Sofia ca ne plictiseam. Ce conteaza. Ajungem la Rila. Ploaie, burnita, zapada topita, ceata, nasol de tot. Ne facem datoria de crestini si aprindem luminari la biserica dar ne era deja frig rau de tot. Si putin foame. Chioscul cu "mechitze" (adica gogosi) era inchis asa ca hai in prima carciuma sa bem un ceai, o supa si inapoi acasa. Intram, cam mizerabil inauntru, si rece si imputit rau de tot. Clar bem doar un ceai ca nu am incredere in mancare dupa cum arata. Intr-un colt doi localnici ce pareau lipiti aciolo de scaune de ceva saptamini, cu o privire incetosata de om de munte care cand nu taie lemne, bea. Si bea bine si mult. Vine chelnerul si dupa privire ma intrebam daca e de la masa cu pricina.

- Dobr deni, zic eu in bulgara sa castig putina incredere. We want two tea's and one rakia.

- Izviniaite? zice el cu ochii bulbucati. Rahat asta nu intelege nimic.

- Dve tchai. Ok?

- Ok zice el mai dumirit.

- Menta, zic eu.

- Ok, dve Menta zice el cu o privire si mai prieteneasca.

- I edna rakia, Troianska slibova. Pentru mine ca pe frigul ala nu ma incalzeam cu tot ceaiul din Rila.

- Ok, Ok.

Trec 5 minute si vine omu. Cu o fata linistita ne pune comanda pe masa.

- Rakia? Da, la mine.

- Tchai? Da, la fete.

- Menta?

- Poftim?

- Dve Menta. Si pana sa mai spun ceva le pune in fata fetelor cate un lichior de menta.

Bre, mai inteleg ca pot fi interpretari gresite ca n-aveam de unde stii ca Menta inseamna lichior de menta in comunitatea lor in care probabil totul se reduce la alcool. Dar cum naiba sa-i treaca prin cap ca Mara la cei 9 ani ar da pe gat un lichioras asa de incalzire. Dar poate ca e ceva normal acolo in munti. Refuz politicos lichiorul la care el incepe sa turuie in Bulgara amestecata cu replici de la masa vecina. Cu greu l-am convins sa ia lichiorul inapoi dar asta nu a insemnat ca ei s-au oprit din comentat.

Dam rapid peste cap rakia si ceaiul, platim (probabil lichiorul era deja inclus) si valea.

Wellcome in Bulgaria.

Hai noroc, am chiulit putin

Nu am disparut. Pur si simplu m-am luat cu treaba, cu concediile si din nou cu treaba si renumitele drumuri catre Bucuresti, Belgrad, Sofia, Sarajevo. Oups, n-am mai fost in Albania. Simteam ca ceva nu e in regula. Mi-e dor de Tirana si de un peste copt in sare stropit cu un Pinot Grigio adevarat si un platou Mare Caldo (despre asta o sa scriu separat) si o salata de Rucolla cum nu mai gasiti in alta parte.

Sa revenim la intrebarea voastra, cei putini care mai intrati aici. De ce nu am mai scris? La inceput raspunsul a fost simplu si scurt, "Nu stiu". Dar m-am intrebat si eu si nu numai o data si cred ca acum stiu. Deja ma vedeam un scriitor de succes si ce scriam nu ma mai multumea. Incepeam sa le rescriu sau sa le dau o aura mai artistica, elaborata, romantica, samd. Gresit. Complet gresit. De ce am blog ma intreb din nou? Sa fie un succes? Sa intru in ZElist? Sa ma pomeneasca Esca sau Mandruta la stirile de la 7? Sa faca ProTV reportaj cu romani din diaspora si sa ma dea la "Te iubesc Romania" (parca asa se cheama).

NU. NU. NU. Total gresit Vivi. Scrii pentru tine si pentru sufletul tau. De aia ai blog. Nu esti in competitie. Ai destula in viata de zi cu zi. Hai la treaba.

PS: poza de mai sus e de la Giumusluk, acel loc pierdut undeva prin Turcia unde esti doar tu cu prietenii tai, marea, soarele si cel mai frumos apus. No turism, No shock indirim, No comission my friend.