Dialog imaginar neterminat. In tren spre Suceava. Undeva dupa Adjud.

Compartiment de tren asa cum il tin minte din vremea studentiei. Mirosul ala de motorina amestecat cu iz de tutun, ceapa si bautura varsata pe sub canapele. Geamuri lipicioase si doar acum realizez ca acel jeg permanent are si uzante practice. Te apara de soare.
M-am lipit de geam doritor sa absorb totul din priviri si sa suprapun peste amintirile din tinerete. Putin dezamagit. Aceleasi catune si case parasite. Aceleasi gari vai de capul lor si doar absenta vesnicii gogoserii din coltul garii acum inlocuita cu un modern Non-Stop ne semnalizeaza victoria democratiei. Aceleasi case si doar masinile de la bariera sint altele, si ce-i drept mai multe. Lipsesc tractoarele care pe vremuri aliniate in stol lasau un nor imens de praf in urma lor muncind pamantul. Din cand in cand un batranel amarastean si calul lui gadila pamantul cu un plug de doi lei cumparat de fiu'su de la Metro.
In fata mea o batranica simpatica, rotunjoara, ros in obraji zambitoare si orbitoare in acelasi timp de la dintele de aur. Genul de femeia care a tras din greu toata viata ei care pana la urma si-a petrecut-o ba pe camp ba in bucataria de vara in fata sobei facand paine, colaci, poale in brau si cozonaci.
In dreapta mea, aproape de usa un alt batranel. Asta era mai pretios un pic. Un costum vechi dar bine intretinut, cravata si palarie. Nu stiu unde sa-l incadrez, pare genul de activist de partid dintr-o mica comuna dintre dealuri. Poate fi de asemenea fostul doctor veterinar sau fostul agronom. Nu prea e in apele lui si la orice incercare a babutei de a deschide vorba o repede scurt terminand cu un hotarat "Sa-i ia mama naibii pe toti. Niste hoti. Niste nemernici. Pai unde se intampla asa ceva pe vremea ailalta". Parca-i era frica sa spuna pe vremea lui Ceausescu sau vremea comunistilor. Dar daca te uiti asa la el tinzi sa-i dai dreptate. Indiferent care a fost istoria lui se pare ca a avut o viata buna si indestulata, presarata cu vesnice chiolhanuri de poveste la caminul cultural sau la dom primar. Viata frumoasa in care singurul stres era cauzat de o vizita a celor de la judet.
Si uita asa in liniste, fiecare cu gandurile lui ne leganam monoton prtati printr-un decor parca neschimbat. 
Pe la Adjud am ramas doar eu si baba. Ma tot masura din priviri framantand batista in mainile ei batatorite de munca.
- Vorbiti romaneste? intreba ea sfioasa si raspicat sa fie sigura ca inteleg ce zice.
- Da! raspund eu cu un zambet asa putin mirat. Sint roman, din Suceava. Ma duc la socrii.
- Ptiu, bata-te sa te bata. Crezui ca esti strain maica. Esti asa mai bronzat la fata si zisei intai ca-mi esti tiganus dar prea esti curatel imbracat si ai si mainile ingrijite. Ptiu, mai ce m-am inselat. De la Mizil ma tot frasuiesc sa te intreb, ca mosu de cobori la Buzau ai vazut ca nu prea era vorbaret.
- Fiecare cu ale lui, raspund eu de colo.
- Maica asculta la mine. Pe vremea mea apai numai cu autobuzul si trenul se circula, nu ca acuma cu avioane si maxi taxi si masini moderne. Apai cand mergeai cu trenul intrai in vorba cu unii altii sa vezi pe la ei cam cum e. Si de aia te si intrebau cand erai ajuns la destinatie, daca ai avut o companie placuta. Nu te intreba daca esti obosit, flamand, daca ai avut intarziere sau ai inghetat de frig. "Macar ai avut o companie placuta?" uite asa te intrebau toti. Si ia zi asa, mergi la Suceava?
- Da la Suceava la socrii.
- Da ia zi drept de unde vii. Te-ai urcat mata in Gara de Nord dar nu cred ca vii de la Bucuresti. Ca daca erai din Bucuresti aveai masina si nu trebuia sa iei trenul asta murdar. Nici din Spania sau Italia nu vii ca nu ai bagaje multe.
- Din Nigeria vin maica. Nigeria.
- Unde-i asta maica? In Africa, nu? Aoleo maica da ce cauti tu acolo? Am auzit ca acolo e caldura mare tot anul. Asa-i? Auzi, dar e adevarat ca-s salbatici. Ma rog nu toti. Dar mai au de aia asa dezbracati, nu?
- Nu mai e chiar asa. S-au mai schimbat lucrurile si pe acolo. Incerc sa-i explic asa pe indelete despres viata din Nigeria. Pare ca asculta, dar parca nu crede tot ce zic eu. Stie ea mai bine ca a vazut o data mai demult la Teleenciclopedia cum e cu Africa.
- Pai ia spune maica, ce mananci acolo?
- Pai ce sa mananc. La fel ca aici. Ciorba, supa, friptura. Avem de toate. Ne lipseste totusi gustul de acasa. Mi-e dor de afumatura, de un cascaval sau branza buna, de o tuica sau un vin de casa, o racitura, un castravecior sau pepene murat. De aia ma duc la Suceava. Sa-mi fac pofta cu de toate.
- Ptiu, bate-te sa te bata. Pai ce nu zici asa, ca are mamaia niste carnati si slana in punga aicea sus. Ia nu ma ajuti sa a dau jos? Ca asa era pe vremuri. Se punea o valiza aicea in mijloc, un prosop sau ziar pe ea si apai fiecare punea ce avea cu el. Care cu parizer, care cu slanina, un ou fiert, o tuica sau un vin. Apai cateodata se lasa cu chef mare mai ales in preajma de sarbatori.
- Alte vremuri, pe atunci oamenii erau mai buni parca.
- Si ia zi, s-au facut bananele anu asta acolo la voi in Africa?
....








       

Omo Forest

 

 

Si am fost si in jungla cu bicicleta. Exact cum mi-am imaginat. Foarte cald, groaznic de umed, extraordinar de verde, salbaticie deplina si un drum de lut insingerat. Am avut de toate. Epuizare, rataciri (de pe traseu sau chiar mentale), crampe, puls constant la 175, sete, greata, oboseala, panica (nu e foarte confortabil cand e prima iesire in padure tropicala unde orice zgomot te duce cu gandul ca acu'i acu). Peisaje de poveste si cel mai mare regret e ca n-am avut cu mine un aparat sa fi impartasit acum 2-3 poze pe cand treceam mici paraiase cu apa clara si sclipiri aurii trecand printr-un nor de fluturi mari veniti la adapat.

Am plecat de dimineta pe la 5 dar am cam lalait-o pe drum si abia pe la 9 am ajuns la locul cu pricina. O fosta ferma facuta cadou de britanici in '96 catre guvernul Nigerian. Cum era de asteptat totul era in paragina, aproape distrus. De culturi (banane, ananas, papaya) nu se mai ocupa nimeni ca oricum cresc de la sine conform zicalei africane "Domnul ne va da". Fermele de peste paraginite si acoperite de o vegetatie groasa. Hambarele si baza (gen CAP) parasite. Ceva sasiuri vechi de utilaje de pe care a disparut totul inghitite pe jumatate in vegetatie, ca un schelet de peste aruncat in nisip. Terenul de golf se banuieste a fi undeva sub iarba inalta. Au mai ramas doua case unde se mai fac ceva activitati pentru protejarea elefantilor din rezervatie.

   
Noi, un grup destul de marisor dar si pestrit. Biciclisti de weekend ca mine sau Tertius, maratonisti ca Willem (tocmai a alergat in Iulie un super maraton de 89km), bikeri profesionisti ca Franck (a alergat de 2 ori Epic Race in South Africa), un grup de locali simpatici de la Cycology care urmau sa dea fata in fata cu prima lor experienta de mountain bike, un grup de motobikeri francezi si echipa de salvare din Africa de Sud.

 

Am inceput usor cu o cobarare, putin plat, 2-3 km de acces larg dupa care am dat de adevaratul drum si examen ce ne astepta pentru urmatoarele 4-5 ore.

Am tras tare si eram deja pe locul 5 (din 14) la pod. Intre timp, Neli si echipa de salvare se distrau cu un off-road adevarat dar care in anumite portiuni a necesitat interventia unui tractor vechi de zeci de ani.

 

A urmat un traseu de single track prin padure deasa. Din loc in loc mai traversai un parau si parca se mai deschidea cerul deasupra ta. In rest parca mergeai printr-un furnal pus la orizontala. Asa era de cald. Curgea apa pe si din tine. De fapt eram ca in desenele animate cand era vreun personaj ciuruit de gloante si apoi bea apa de curgea apa prin el ca prin sita. Deja terenul e mai umed si mai noroios iar urcarea devine din ce in ce mai grea.
Nu ma las si trag tare incheind pe un onorabil loc 5 la primul punct de control (Erin Camp 17 km). Cad lat, beau apa rece ca aveam echipa de suport acolo dupa care fac gafa secolului. Stand asa cazut pe o parte ma uit la ocupantul locului 6 care tocmai sosise si el epuizat. "Ba da ce te-ai murdarit pe picioare, zic asa intr-o doara mimand o conversatie relaxata ca deh ma prefaceam ca nu's obosit deloc :). Unde te-ai innegrit asa? Realizez imediat gafa, ridic ochii si intr-adevar ma adresam unui negru. Noroc ca era si el epuizat si nu-i functionau toate in capsor. "Ce zici, ma intreaba el cu vocea sugrumata de efort?" Schimb rapid subiectul ca n-am de gand sa-mi las oscioarele pe aici. Ne tragem sufletul cam 15 min si hai la drum ca mai avem inca 30 de km de facut.
Mai fac inca 4 km si ajung la punctul unde ai 2 variante. Faci stanga si urci inca 5 km pana la al doilea punct de control dupa care te intorci sau faci dreapta si mergi inapoi inspre pod. Practic facand stanga te bagai in tura mare de 47 km sau dreapta pentru tura scurta de 36 km. Micul dram de constiinta si gandire analitica ce-l mai aveam in creieras spunea si el timid din fundul capului; "Fa mai la dreapta, unde te duci tu cu nebunii la deal? Nu vezi ce fibra au toti? Tu esti ca un pai cu burta si neantrenat pe deasupra. Ce naiba doar stii ca nu esti asa bun. Treci acasa, bifezi tura mica in timp record si la anu, mai antrenat si fara burtica, ca ai cam luat ceva kg in ultima vreme, te bagi la tura mare!" Nici nu apuca constiinta de terminat ce avea de spus ca hop din cealalta parte de capsor incepu gasca formata din urmatorii: Trufia, Ambitia, Mandria si Prostia. "Haide ma baga tura mare. Deja esti pe 5. Esti tare. Nu mai sta dupa Tertius, alege-ti ritmul tau si le dai clasa la toti. Da-i pe spate!". Si fac stanga pentru tura mare. Pe la jumate mi-am dat seama de greseala dar era deja prea tarziu. Dupa 2km Tertius are o criza de crampe masive. Stau dupa el sa-si revina si cred ca aici am gresit. Mi-am iesit din ritm. Tertius decide sa se intoarca si iar incepe duelul din cap. Constiinta ca ar fi bine sa merg cu el inapoi sa nu-l las asa singur prin padure. Cealalta gasca, mai sus mentionata, ca , pleaca mai mai departe ce naiba. Continui urcarea si ajung al 7-lea la al doilea punct de control. Mai mult mort decat viu, dar ajung. Deja pierdusem 2 locuri cat am stat cu Tertius fiind depasiti de 2 localnici de la Cycology (unul din ei era ala murdar pe picioare :)). Cand am ajunj in varf deja toata lumea pleca, inclusiv motocicleta care carase apa pana acolo. Ok, pauza mai scurta, asta e, hai usor la vale. Problema e ca acu realizez ca nu prea era vale si de fapt tot traseul a fost o continua urcare si coborare de delusoare innoroiate cu 5-6 traversari de paraie. Cu chiu cu vai ajung la pod inapoi unde era echipa de suport. Mai mult mort decat viu dar macar bucuros sa vad ca am si alta solutie de intoarcere. Deja aflu ca Tertius si Willem au avut nevoie de prim-ajutor si noroc ca aveam un doctor in echipa de suport. Jacob doar a clacat putin dar si-a revenit.      

 

Nici eu nu aratam mai bine.

Am stat putin sa-mi revin si am pornit din nou dar degeaba. Nu am reusit mai mult de 4 km si a trebuit sa abandonez. Deja era ingrozitor de cald, inima batea la 175 gata sa-mi iasa din piept, crampele erau deja o stare de fapt, picioarele-mi tremurau pe pedale, mintea clocotea la foc mic iar apa turnata in cap nu facea altceva decat sa-mi curga transpiratia sarata in ochi. M-au saltat cu masina de interventie care era in spate si ultimii 8km am profitat de aventura off-road de pe bancheta din spate.
A fost greu, foarte tehnic, groaznic de cald, mult prea lung si un efort extraordinar de ajungeai sa urasti orice delusor dar pana la urma atat de frumos incat vrem sa mergem din nou.
Las pentru sfarsit o poza superba facuta de Neli, demna de National Geographic.

 Pe curand! 
        

   

Scrisul pe blog

Scrisul pe blog e ca mersul la buda. Daca nu-i dai drumu atunci cand iti vine, .... te constipi.

Marlboro Man

In continuare ma dau cu bicla de cate ori am ocazia sau mai precis atunci cand in primul rand ma pot scula la 6 dimineata intr-o zi de sambata sau duminica si bineinteles nu ploua. Deja bine cunoscut de localnici nu mai sint un subiect de uimire. Deja ne salutam respectuos si ne spunem Buna Dimineata reciproc versus ei strigand "Oyibo" (adica omul alb) iar eu replicand scurt "Dudu" adica negrule. Mai e unu care ma striga Marlboro Man. O fi facut scurt legatura dintre culorile tricoului meu cu steag elvetian si Marlboro. Cum i so fi miscat lui neuronu stingher in cap nu stiu dar probabil legatura ros-alb de la Marlboro si crucea alba pe fond rosu a steagului elvetian probabil ca s-a gandit ca-i ultimul trend in materie de reclama responsabila. Fumezi si apoi crucea. Ma rog, n-am timp de el acum.
Traseul in principiu e cam 30-50 km functie de chef, caldura si trafic. Merg pe strada si e cam periculos. De obicei merg singur ca baietii din grupul de Lagos MTB merg de foarte dimineata. Si foarte tare. Mai nou a mai aparut un grup de localnici, destul de numeros dar si pestrit. Care cu road bike, care cu MTB, care cu ce-a gasit cu doua roti si doua pedale. Astia merg mai usurel, chiar prea usurel ca sa nu vorbesc de coloana de masini de-i insoteste. Toti au sclavii lor dupa ei. A facut unul pana si s-a enervat de si-a aruncat bicla de gard. Imediat din spate un Landcruiser vine rapid si-i da omului o alta bicla sa mearga. Dupa bicla aruncata o sa vina mai tarziu ca deja urlase la un paznic de la cladirea de alaturi sa aiba grija sa nu dispara.
M-am intalnit de cateva ori cu ei dar mai tot timpul eram pe sensuri opuse. Iaca acum o saptamina cum ma dadeam asa ajung la capatul soselei unde tre' sa intorc si iaca vad grupul mare in departare venind agale. Ia sa-i astept si sa merg si eu cu ei. Mai schimb o vorba, mai legi o prietenie. Cam la vreo 50 de metri de mine se dau toti pe margine si se opresc sa se refaca grupul si sa-i ajunga si ultimii intarziati. Stau putin dar cum nu dadeau semne ca ar pleca curand le fac cu mana bye bye si dai la drum.
Cum mergeam asa, dupa 200 de metri dau o privire in spate si-i vad ca se pornesc si ei. Ia sa grabim ritmul ca acu' chiar nu vreau sa ma mai ajunga. Dand tare in pedala un zambet timp incepe a-mi creste pe fata. Deja eram in fata tare, conducand detasat grupul. Parca-i auzeam pe localnicii mei vorbind intre ei "Ti-am zis eu ca asta e ceva campion, ia uite ce avans are". Zambetul se facea si mai mare de parca terminasem primul in Thassos. Deja cred ca aratam ca un paun pe bicla de ce mandru mai eram de mica mea perversiune cand dau sa vad ce mai e in spatele meu. Pai ce sa fie, vreo zece s-au desprins din grup si veneau tare. Cred ca si ei ziceau, ba se lauda asta ca ne-a luat, hai pe el ca ne-a furat la start. Dau zambetul la o parte si ma ridic in scaun sa mai recuperez ceva viteza si tusti inainte. Ma tineam bine dar astia erau cu road bike'uri asa ca deja i-aveam in spate la 10 metri. Bag tot ce mai aveam ca rezerve de energie macar sa fiu in grup. Era clar ca nu aveam cum sa ajung inaintea lor iar acum era chestie de orgoliu. Mai bine in grup decat ultimul. In fata cam la 100 de metri o zona mai aglomerata cu o mica intersectie si vanzatori ambulanti de ziare. Ar cam trebui sa trec pe banda doi ca daca iese vreo unul din straduta laterala sau se opreste la ziare am cam incurcat-o. Nici nu sfarsesc gandul ca un Lexus, nu mare, imens, ma depaseste usor dupa care semnalizeaza ca se opreste la ziare. Rahat, daca franez si-l ocolesc prin spate las grupul in fata si pierd si demarajul. Hai ca e loc intre el si bordura. Deja calculam cum sa trec milimetric cand boul ca din senin deschide portiera. M-am oprit drept in ea. Grupul a trecut iar eu eram acum ultimul. Nu mai aveam nici un zambet. Deja auzeam vocea strazii "Bai ti-am spus eu ca asta nu-i bun de nimic? Tot negrii nostri's mai buni!"

Copii africani in costume nationale

Freetown - dupa cum spune si numele totul e gratis

Freetown

Doamnelor si domnilor. Scuze pentru intarziere dar in sfarsit am reusit sa alimentam avionul cu combustibil. Asta inseamna ca in cateva minute o sa pornim motoarele dupa care me aliniem pentru taxi pe pista 3A si decolam apoi in directia Banjul cu destinatia finala Dakar. La Banjul vremea e frumoasa in acest moment dar stiti si voi, aici vremea e schimbatoare.

Acest anunt tocmai ce m-a sculat, ca atipisem putin. Dau o geana pe fereastra sa vad pe unde sant si ma buseste rasul. Clar ca numai aici se poate intampla asa ceva. Un localnic (vorba aia nu e political corect sa denunti culoarea) tocmai ce impingea de zor la un carut plin cu bagaje, valize, sacose mari sigilate cu banda adeziva, cutii, saci, toate gen gabarit depasit. Cand ma uit mai atent vad ca in spatele lui vreo alti doi de aceeasi obarsie ca primul tot se aplecau si culegeau ceva de pe jos. Ce naiba fac astia? Abia atunci vad si eu ce facea primul. Cum inpingea el asa la carut cu o mana pe unul din saci, cu degetutul lui aratator reusise sa penetreze prin rafie si acum scotocea prin el lasand sa cada in urma lui niste fructe sau seminte sau bomboane. Nu stiu exact ce era dar cert e ca aia doi din spatele lui culegeau de zor si bagau rapid in buzunare. Asta inpingaretul smecher mai arunca din cand in cand o privire in urma cu o aroganta de neam prost gen " vezi bre cum mi-i fac eu pe toti, mama lor de bogatani de se dau cu avionul". Deja tot racaind acolo gaura se facu mai mare si deja curgeau semintele alea mari peste toate celelalte bagaje, dar asta nici macar nu se sinchisea, ba incepuse sa ia cu pumnul din sac si sa indese in buzunare. Deodata vad ca seful lor incepe sa se rasteasca la ei si fuge inspre smecher. Hopa l-a prins, ia sa vezi acu suturi in fund si dupace peste ceafa. Hai sa fim seriosi, cum mi- a ajuns langa smecher, seful a uitat de toate si mi-a intins minutele in fata cu palmele caus sa i le umple smecherul cu ce fura el. Le-a bagat linistit in buzunar si apoi cumva iertator, i-a luat mana localnicului de pe sac, asa usor ca si cum te-ar binecuvinta popa pe crestet. Gata fiule mai lasa si la aia din Banjul.

Camion facut de mana omului

Mai copii mai, pai aici unde's caldurile astea mari tre' sa fii zurliu sa ai un camion cu cabina (podea si acoperis) de tabla. Pai se incinge de nu stii cei cu tine. Iaca aici din lemn natur.

Nu se incinge, nu se indoaie, basca bat un cui in perete si agat tot ce vreau. Poti face asta daca'r fi de tabla? Nu. Usita e la misto si o inchid doar seara sa nu intre caprele in cabina si sa-mi roada cele doua fire cu care pornesc motorul. Ia uite si la maimutoiul asta cu vesta colorata. Ce naiba vrea de la mine, de ce ma opreste? Nu vede ca sintem 7 in cabina si cu totii muncim din greu sa tinem harbul pe directia buna? Eu asta grasu', in alb, tin volanul si ambreiajul. In acelasi timp rolul meu e de dop, adica ailalti nu cad din cabina ca nu pot trece de mine. In dreapta mea e Mahmud, care are sarcina de a semnaliza, claxona si accelera. Da stiu ca am uitat de frana dar asta nu functioneaza si atunci nu ne mai batem capul cu ea. La cei 10-15 km/ora cat prinde magaoaia se opreste asa usor in cam 20 de metri. Ali e la schimbatorul de viteze, 3 la numar cu tot cu marsarier. Asta chiar ca are job simplu. Pacat ca e cam surd si nu aude cand urlu la el sa schimbe dar o am in spate pe Chakira de-i spun ce viteza vreau si apoi ea mi-l pocneste peste urechi pe Ali. Dreapta pentru viteza 1, stanga la viteza 2 si o castana in crestet pentru marsarier. Langa el Yusuf, DJ din Mali care pune muzica si rugaciuni la radio. In capat in dreapta, la perete, ca acolo n-am mai apucat sa fac usa, e Karim de raspunde cu numaratul rotilor pe partea dreapta si vigilent sa nu intram in sant. O are in spate pe Fatouch de gateste pentru toti. Ce mai veselie in cabina, chicote si imbranceli ca toti se hizilesc acu ca si-au dat seama ca harbul se opreste in 10 metrii iar asta coloratul s-a pus drept in fata la punctul de 7 metri. Ghinion. Si pentru el, si pentru mine.     

M-am facut colectionar

Weekend. Ce se poate face in weekend in Lagos? Se doarme, se merge la piscina, se merge la cumparaturi sau se munceste ca vorba aia toata saptamina pe drumuri cand naiba sa-ti termini si ale tale? Dar mai e o varianta. Sa mergi in Lekki market in piata de artizanat. Tot ce vrei, masti, statui, lucrari in lemn adevarate, vechi si valoroase (dar cam mancate de termite), altele noi si negre ca abanosul (dar de fapt e lemn normal dat cu crema de ghete), margele Ghana made in Nigeria :), tablouri, fructe, fildes pentru chinezi (mai, cumpara astia en-gross si nu-mi dau seama ce fac cu el. Am inteles ca mare parte nu e fildes si ar fi de fapt os de camila lustruit), mobila, magazine cu marfa chinezeasca (pentru chinezii de vin sa cumpere fildes), piei de crocodil sau leopard, si lista poate continua. Ca in orice bazar, ti se cere de 5 ori pretul dupa care incepe negocierea. Nu-i spune din start ca mai mult de x nu-i dai. Mai bine incepi de jos si te tot tragi de pret. Mai pleci, te mai intorci, ba ca te intereseaza, ba ca mai vezi. Deja dupa un an de Lekki cam simt preturile si ei inteleg la fel ca nu-s picat aici de ieri. O sa-ti dea pretul tau, sau aproape, dar macar negociaza. Nu le lua placerea de a-si lauda marfa. Si uite asa m-am apucat de cumparat.

Deasupra, 6 Pitici din Calabar de la granita cu Cameroun. Camerunezii ca's mai lenesi fac doar mascuta fara corp. 4$ bucata. Alaturi sint doi gemeni Yoruba iar aici mai jos sint doi gemeni Ibo.

Scuzati calitatea pozelor dar le-am facut in graba cu BB.

Ca tot veni vorba de gemeni si frati am reusit sa facem si perechea perfecta de colonei. Colonelul e o statueta mica, de lemn, din Senegal sau Coasta de Fildes, initial reprezentand soldati sau gradati care au participat alaturi de francezi in primul razboi mondial. Dupa razboi, si ca urmare a numarului mare de francezi care s-au stabilit in Africa de vest, colonelul a luat forma de doctor, inginer, fotograf, administrator, etc.

Bine ca sint acuma in Dakar, in patria lor, poate mai gasesc ceva.

  

Din Accra cu drag

Una din acele zile in care totul pare sa functioneze in sfarsit la standarde europene. Check in on time. Zbor amanat doar cu 20 min, adevarat record pana la urma. Ba chiar te ingrijorezi cand vezi ca fatuca de la verificare acte, viza, pasaport bilet e inceata rau de tot. Intoarce pasaportul pe toate partile, se uita la viza si cu greu se descurca verificand numele de acolo cu ala de pe pasaport. Parca verifica litera cu litera si bineinteles ca la un moment dat a pierdut sirul. Totul culmineaza cu un timbru aplicat pe spatele pasaportului semn ca totul e ok. Am vreo 20 de timbre deja dar nimeni nu s-a uitat la ele. O fata buhaita la ghiseu si total neprietenoasa. Cer loc in fata, la geam, linga pilot intr-o incercare disperata de a face haz de necaz. Nu a fost prea reusita gluma si mai mult de o privire incetosata si oarecum incurcata n-am primit.
Alaturi doi baieti incerarca sa convinga alta domnita ca ce daca au patru bagaje a 40 de kile. Unde scrie ca doar unul de 20? Ea intreba daca n-au bagaj de mana ca sa mai transfere ceva? Pai si cat ar transfera? 10, hai 20 dar ce fac cu restul de 120. Deja au trecut pe un dialect local semn ca ca trib la trib nu-si scoate ochii si cumva se va rezolva.
Merg la poarta si astept. Astept. Liniste. Liniste deplina. Deja trebuia sa fii aterizat in Lagos dar eu tot aici. Personalul, incet, incet, a sters-o de la poarta, au disparut. Asta-i semn rau. E clar, nu ca nu a decolat avionul din Lagos dar nici macar nu stie nimeni nimic. Colac peste pupaza ne dau afara din lounge ca trebuie sa imbarce alt zbor. Si noi ce facem? Unde mergem? Cand plecam? Dar cat intarzie? Asa pornesc zeci de intrebari spre buhaita fara muschi pe fata. Se uita la noi, de fapt cred ca se uita prin noi, face un semn cum ca vrea sa raspunda. Totul cu calm. Incet e liniste iar.
- Referitor la zborul dvs spre Lagos va informez ca nu avem nici cea mai vaga idee cand o sa vina si respectiv cand o sa plece.
Aceleasi intrebari dar pe ton mai ridicat si acelasi raspuns.
- Singura informatie care o avem (deja speranta inflorea pe fetele noastre) e ca trebuie sa evacuati poarta ca e alt zbor programat sa plece de aici.
Te pui cu sistemul care de fapt nu exista? Stam pe hol inghesuiti si dupa 25 de minute sintem chemati inapoi in lounge. Iar pasapoarte, iar bilete, iar vize. Ma asez mai langa usa ca deja sint mai tare ca George Clooney in Up in the air. Stiu toate portile si iesirile si unde sa stai ca sa ajungi cat mai repede in avion sau afara din el. Ca din senin fata aia buhaita mi-apare in fata.
- Astea-s rezervate.
- Poftim?
- Astea 4 scaune sint rezervate.
- Pai unde scrie?
- Nu scrie. Iti spun eu.
Deja suna a dialog de ferentari. Dau cu glumitza ca am fata de pilot si corp de stewardesa dar asta chiar e rasa in cap de-a dreptu.
- Sint rezervate.
Ma dau la o parte ca sint prea obosit sa ma iau in clont cu ea. 
E 9 deja. Trebuia sa plec la 6. Si ce daca. Cica in 95 se vindeau biletele asa, la fara numar dupa care tinea de muschi cine intra in avion. Ceva genul metrou Pipera la 6 seara. Se umplea avionu si oamenii stateau agatati de scara ca poate poate se mai gaseste un loc ceva. Cine nu intra sa vina a doua zi ca daca avoinul nu se strica poate se intoarce si zburam iar. Unde? Asta e partea a doua si tine de noroc, sansa si ce ursitoare ai avut la botez.
Ale mele cred ca au fost 3. Una de alerga din botez in botez de unde m-am molipsit cu viata vazuta prin parbriz de masina sau hublou de avion, una de era studenta la geografie si tocmai ce rasfoia un atlas de mi-a dat de umblat in 38 de tari ca tema de casa si noroc cu a treia, cu capul pe umeri care mi-a dat pe Irina si Mara ca sa inteleg si eu ce-i aia dragostea.

 

Dakar, primavara in August

Uite mai, au inflorit Baobabii in Senegal!

De pe drum, din Lagos

Nu poti sa crezi dar lounge-ul Lufthansa e plin de libanezi cu cate 5 copii fiecare. Nu e nici un loc, aerul conditionat oprit iar ventilatoarele date pe minim sa nu raceasca copiii. Totul pe fundal sonor de-mi aminteste de pauza mare din scoala generala. Tipete, urlete, alergari scurte, ascuns pe dupa scaune, cantat, sarituri de pe scari si bineintels concurs de cine mananca cei mai multi creveti vietnamezi. Rancezi desigur.

Ei separati de familii ca asa-i religia probabil vorbind de fotbal, tenis si de ale lor afaceri. Ele resemnate uitandu-se doar din cand in cand la copii buclucasi cu bone nigeriene. Se grupeaza pe categorii de subiecte comune.

Mame cu copii nemergatori si mame cu copii multi. Iau un whiskey cu gheata sa ma racoresc dar deodata aerul deja ingreunat de aroma perfumurilor tari de la muieri combinat cu mirosul greu de tutun imbacsit in hainele baietilor se impreuneaza cu o vesela diaree a doi sugari ce sint schimbati de scutece.

Langa mine.

Mai am un singur gand. Cum naiba o sa fie in avion in urmatoarele 6 ore ca de acolo n-am cum pleca si nici deschide geamul.

Semneaza singurul necircumcis din lounge-ul Lufthansa, Murtala Airport, Lagos.

PS: tocmai ce-am termionat de scris ca astia micii au inceput sa dea la rate de la atatia creveti. Doamne ajuta.

Am carnet de conducere Nigerian

Am aplicat acu ceva timp pentru un carnet de conducere Nigerian, ca n-ai voie sa conduci ca ala de acasa. Aplicatia pentru acest document este foarte simpla. Ai nevoie de o poza pasaport (pe fond rosu sau albastru) iar pe un post-it pui numele si prenumele, data nasterii si ce inaltime ai sau vrei sa ai. Totul se asezoneaza cu 60.000 Naira (cam 40$) si in 10 zile ai carnet. Nu te duci nicaieri, nu semnezi si te rogi ca ala care-si pune amprenta pentru tine la politie e baiat cuminte.
Au trecut 10 zile si iaca carnetul. Ma uit la el, pe o parte, pe alta si-i zic aluia de l-a adus "Pai asta e fals!". Ala se uita la mine si calm mi-o arunca din mers " Pai la 40$ ce naiba vrei?". Trec peste faza cu scandalul si ma apuc din nou sa imping lucrurile ca poate poate ma rezolv cu un permis mai aproape de original si de inaltimea mea ca in ala aveam doar 1,69.
Alti 40$, aceeasi poza pe albastru, acelasi post-it cu datele personale. Bineinteles ca ma intreaba daca n-am o poza pe fundal rosu ca vor sa aplice in statul Osun nu in Lagos pentru permis si acolo trebuie pe rosu. Le zic ca nu am dar ei zic ca nu-i problema ca o decupeaza pe asta si o pun pe fundal rosu. Si asa au si facut. Mi-au decupat o freza David Bowie cu creasta pe partea stanga.

Numele - Corect

Adresa - Corect

Data nasterii - Corect

Inaltime - Corect

Sex - Corect

Cetatenie - BG deci aproape corect

Eliberat la - Apropape corect, adica permisul a fost emis cu 4 luni inainte de prima mea calatorie in Nigeria :)

 

Tzantzarul

Ma uit la el si zambesc. Ridic maneca incet si-l las sa se aseze usor si sa se infrupte. Zambesc din nou la gandul ca doar aici in Europa i-ti poti permite aceasta extravaganta.

Banca din Lagos la fel ca Oficiul Postal din Colentina

Sint lucruri care nu tin cont de granite, de continente, de diferente economice si politice. Orcice tara care-si bate joc de cetatenii ei prin gradul ridicat de coruptie si nesimtire a celor ce o conduc degenereaza intr-o atitudine jalnica a celor pusi sa lucreze in sectorul asa zis "servicii pentru populatie". Saracii de ei sint ca un fel de condamnati la munca silnica intr-un birou insalubru, cu o infrastructura jalnica, o adevarata munca in zadar. Rezultat final, nervi si frustari iar cel mai bun eveniment in viata lor e ca se pot muta de la ghiseul din fata la al' din spate, de unde sefa supravegheaza cu ochiul ager orice incercare a angajatului de a fi corect si politicos cu cel din fata sa.
- Buna ziua. Vreau sa solicit eliberearea unui carnet de cecuri.
- Buna ziua. Semnati aici si veniti peste 3 zile.
Dupa 10 zile ca deh factorul Nigerian trebuie luat in considerare.
- Buna ziua. Am venit dupa carnetul de cecuri.
- Buna ziua. Pai azi trebuia sa veniti?
- Nu, acum o saptanmina dar am fost plecat.
- Nu-i gata. Veniti saptamina viitoare.
- Dar initial mi s-a spus ca-i gata in 3 zile.
- V-am zis eu asta?
Na c-am traso' pe maneca. Astea arata toate la fel. Poate fi aceeasi peruca dar pe alt cap.
Dupa alte 7 zile.
- Buna zi...
- Stiu. Ati venit dupa cec. Asteptati putin ca-i gata.
Iaca ce m-a recunoscut si ce servire. Oare e aceeasi de saptamina trecuta? Se da madama putin in spate si incepe sa scotoceasca in sertare. Nu gaseste si incepe sa sune la telefon. Mormaie in limba lor. Incepe sa tranteasca sertarele. Se duce la un fiset aflat la 3 metrii de birou. Treaba usoara ai zice dar nu-i chiar asa. Intai mi se incalta caci conform obiceiurilor locului sa stai descaltat, cu degetutele goale pe mochetuta e placere maxima. Da si cu fisetul de pereti caci nu gaseste cecul. Cracanate pe tocuri si putin instabila si ezitanta in mersul cu calcaiele la inaltime isi da drumul pe scaun de-am zis ca-l face praf. Se uita la mine, se uita in spatele meu.
- Veniti mai tarziu caci s-a facut deja coada in spatele dvs.
- Poftim?
- Nu vedeti ce coada s-a facut? Veniti mai tarziu cand se mai elibereaza.

ALO, Colentina? Pe asta cu trimisul pensionarului acasa ca se face coada in spatele lui o stiati? 

Ganduri din grajd - partea a 2a

Am inceput sa ma balbai pe aici ca au schimbat interfata la pagina si ma cam scarpin usor pana ma prind pe ce sa apas.
Deci sa revenim cu amanunte ca experienta nu s-a terminat. Credeti ca am plecat la 11? Gresit, total gresit. La 11 eram cu totii la poarta de imbarcare dar bineinteles ca nu era nimeni acolo asa ca am mai stat pana pe la 1 ca fraierii zgaindu-ne pe geam doar doar om vedea vreun avion venind inspre poarta noastra. Nimic. Apar vreo doi de la Air Nigeria dar n-aveau nici o treaba. Nu stiau nici ei mai mult. Pe la 1:30 apare aia cu vocea groasa si incepe a urla: Care mergi la Accra? Cateva manute se ridica urgent in aer. Cine merge la Accra sa mearga acum la poarta E52. Si repede ca am intarziat destul. Care merge la Abidjan (ca aviounul mergea la Abidjan cu escala la Accra)? Voi mergeti acasa ca nu mai zburam azi la Abidjan. Bre cucoana, urla unu din spate, pai casa mea e la Abidjan! Unde sa ma duc ca nici viza de Nigeria nu mai am ca era single entry? Pai stai aici si asteapta pana maine, raspunse grasana pe un ton atat de normal ca-ti taia orice reactie. Am plecat la 2:30 cu o intarziere de aproape 6 ore, lucru care mi-a dat posibilitatea de a realiza ce inseamna sa calatoresti in Africa. Ultimele 13 zboruri (a deci tu erai al treispelea :)) am zburat efectiv 90 de ore, am asteptat 82 de ore prin aeroporturi din care 42 de ore au fost intarzieri. Aproape 2 zile din viata le-am pierdut stand si uitandu-ma in zare dupa un avion numit speranta.  

Un Pigmeu mic si fericit

Sambata si duminica e ziua mea de bicicleta. Turul obisnuit pe Gerarld Road printre masini si okada apoi o tura mica prin Banana island si inapoi acasuca. Cam 30-45 de km functie de stare, vreme si daca ma mai intalnesc cu cineva si ma mobilizez mai mult. In drum spre casa ma opresc sa iau flori. Sint atat de frumoase ca nu ma pot abtine. Un buchet mare 20$ dar merita. Sint deja “freak’ul” zonei cum merg eu asa frumos echipat, bicla de firma, echipament de zici ca’s din echipa nationala, trup de model J si un buchet mare de flori pe ghidon. Am locul meu, undeva ascuns printre stradute unde la adapostul unui copac mare si cu ajutorul a doua trei cartoane, un florar si-a incropit o casa. Putin mai batran si adus de spate dar pe semne face ceva bani cu florile din moment ce nevasta e tanara si frumoasa. Ultima oara m-au ciupit 2 tantari sub pomul lui aducator de adapost si liniste in familie dar pe mine m-a bagat in sperieti pentru 4 zile. Daca am luat malarie, daca fac temperatura, oara ma doare capul, durerea asta e de reumatism sau ce naiba? Ca sa nu mai trec prin de astea am zis ca mai bine schimb furnizorul. Opresc pe strada mare, alt florar, asa mai micut, si flori la fel de frumoase. Zic ce vreau, ne intelegem rapid la pret si hai sa legam buchetul ca sa-l pot tine pe ghidon. Abia acum remarc ca el e asa micut nu ca ar fi scund de felul lui ci e cu totul mic. Asa e soiul. E pigmeu. Statea cu buchetul pe masa si nu reusea sa-l prinda intre manute ca sa-l lege. Tinea buchetul ala ca si cum ar tine in maini, un copil de 1 an, o sticla de lapte. Normal ca florile cadeau si hai inca o data de la capat. Totul cu calm si fara nervi ca ce, a apus soarele? Nu, deci avem timp. Da dar eu nu am timp, asa ca insfac buchetul, leg rapid si pe aici mi-e drumul. Acuma stie. De cate ori trec pe acolo, el le pune pe masa dupa care-mi trage asa o privire simpla de genul “si acuma ma ajutati sir?”    

Ganduri din grajd

Una din acele zile. Te scoli cu noaptea in cap. Mic dejun in fuga si hopa tup la aeroport ca Accra te asteapta fiule. Traficul, ca dimineata. Nu-i de ajuns ca intotdeauna e haotic dar acuma ia mai pune si faptul ca toti sint somnorosi. Am strans din fese de vreo doua ori, lucru care de obicei nu mi se intampla cu Ekpo ca el e un lenes de felul lui si dacat sa depaseasca mai bine asteapta sa se elibereze soseaua.

Ajung la aeroport. Poate ma repet, dar e cel mai jegos aeroport in care am fost vreodata. Totul e alandala si incropit. Tabelele nu functioneaza, nu sint semne, pute greu, umed, ca deh aerul conditionat o sa-l ai in avion nu-ti trebuie si aici. O gramada de pierde vara cu tot felul de ecusoane ilizibile in piept te inconjoara ca cica express check in si te rezolva ei imediat.  Zambesti, faci un nnttzz asa usor din varful buzelor si mergi mai departe. Mizerie cum n-ai mai vazut si capac peste toate s-au apucat de renovare asta insemnand ca peste tot ai gramezi de nisip, mortar, materiale, tevi, placaje,etc .  Ok, unde e coada probabil e si check in. Corect. Ditamai coada si desi e 6:40 iar avionul e la 8:20 nimic nu se intampla. Hopa, asta e naspa, miroase a intarziere. Cuminti regulamentar in coada, cu totii facand haz de necaz de acest Air Nigeria de 2lei, cu totii sperand ca glumele noastre sa fie doar simple supozitii proaste si ca dracul nu o fi chiar asa negru. Totul se darama dintr-o data de o voce groasa venita ca din fundul putului, uneari cu inflexiuni de ecou, ton de bariton din gat de femeie cu barba care ne spune ca in principiu zborul e amanat si spera sa plecam pe la 11:30. Ah, si check in’ul in caz ca nu stim se deschide la 9:30 cu 2 ore inainte de zbor. Alo, fato, blonda naibii, ce pana mea vrei sa fac acum aici 3 ore intr-un hol jegos ca pana si autogara din Dorohoi arata mai bine in ‘85. Nici un scaun sau bancuta. Nimic. Doar o gloata imensa.

Tocmai ce am vrut sa pun o poza sa va dati seama cum e pe aici. Ghinion de necaz. Prietenii de la Google spun ca am epuizat cota de 1GB si cica sa cumpar daca vreau sa mai pun poze. S-o crezi tu mai Google si cu toti blogeri tai. Las' ca-mi fac eu site'ul meu si gata. Dupa ce ca pun arta pe site'ul lor si le imbunatatesc target profile'ul acum ma freaca ca vor bani. NU DAU BANI.

Ok se pare ca toate sint pe invers azi asa ca trebuie sa ne calman sa tragem aer in piept si sa ne uitam pe geam in zare fizand cu privirea un punct undeva departe unde cu totii ne regasim linistea. Gumusluk.

Deja coada devine o gramada organizata ca acum odata ce i-ai scapat din mica si de bun simt intentionata coada toti vor sa-si rezove problema pe cont propiu si se baga in fata incercand toate trucurile deja binestiute. Ba are un frate care si el lucreaza sau a lucrat pe aici, ba ca sor’sa e stewardesa dar a ramas gravida dupa ultima escala in Ougadougou si acum e acasa cu copii, ba ca el merge la biserica la care merge si seful pazei, ma rog le cam stiti ca sint tipice si des folasite si la noi.

Si uite asa stau ca boul, cu geanta intre genunchi (trebuie sa va precizez de ce?) si cu laptopul in brate incercand sa redau “live” toate sentimentele ce ma cuprind in acest minunat colt de lume.

 Vorba noastra din popor; “Si-asa-mi vine cateodata, sa beau paharul pana la fund”! Hai c-am potrivit-o frumos.

Adevarul despre Mauritius

Cred ca am fost putin nedrept sarind asa usor la gatul lor in postul precedent. Au facut si ei ce a cerut piata. A cerut neamtul orchestra de 2 bani falsand non stop pe Lionel Richie? Asta va dam. Ai palmier? Ai. Ai soare? Ai. Ai toate sporturile de plaja (windsurfing, cayacking, snorkeling, small catamaran, etc) gratis? Ai.
Hai sa fim seriosi acum. Insula e superba. De fapt e prima locatie in care am spus ca vreau sa ma mut maine. Pentru totdeauna. Oare si pentru simplul fapt ca la intrebarea de unde sinteti n-au strambat din nas la raspunsul nostru? Oamenii sint placuti si  destul de bine crescuti. Cam tuciurii si-ti ia putin timp sa te obisnuiesti. In mintea noastra negrul e negru dar tuciuriul (chiar si indian) e tigan. Chiar daca vorbeste franceza tot tigan e. Mii de scuze nu vreau sa jignesc localnicii doar ma gandesc cum lucreaza mintea ta sub anumite prejudecati. Am fost vreo 30 de km cu bicicleta in lungul coastei. Usor la pas astfel incat sa poti observa adevarata viata din insula. Lumea relaxata, magazine cochete, un meci de rugby, cafenele, stradute inguste care dau direct spre plaja, casute ingrijite cu multa vegetatie, miros de mancare gatita. La un moment dat ma si regaseam cu imaginea de acum 40 de ani, la mare la Constanta stand in gazda la Doamna Sana. Aceleasi strazi inguste, case mici acoperite de verdeata, miros de bors si copaci incarcati de piersici.
Singura problema adevarata e ca sint cam multi francezi. Si cu totii stim ca ei nu sint foarte deschisi fata de alta natie care nu vorbeste limba lor. Pacat, ar fi fost raiul pe pamant. 

Cum calatoresti in Africa

Trebuie sa merg saptamina viitoare la Dakar (Senegal) si Abidjan (Coasta de Fildes). Am primit azi biletul:
Lagos - Cotonou - Ougadougou - Bamako - Dakar - Abidjan - Lome - Lagos. Conform expresiei cu 7 tari si 7 mari acum fac prima parte, aia cu 7 tari.

Marketing - Din ciclul cum prostesti poporul cu televizorul (sau computerul mai nou)

Se ia un aparat de fotografiat mai bunut.
Se alege destinatia.
Gasesti plaja perfecta, cu nisipul alb perfect, cu apa perfecta, cu soarele perfect si palmierul de rigoare nelipsit din nici o reclama de vacanta.
Tac-Pac. Gata poza si ai si postat-o. Unde vrei tu. Pe net in general su FB sau Twitter sau care mama lor mai sint. O dai la un prieten care are agentie de turism sa-si faca si el un poster ok mai de doamne ajuta sa-l diferentieze de toti ailalti.

Dupa aia mai pui una cu ceva casute de stuf si din nou palmieri.

Ouauuuu.
Deja pe undeva, la ceas de seara, se mustaceste de un concediu. Da, asta vreau. Toata plaja si palmierul doar pentru mine. Si uite asa invie o sete de aventura la gandul ca acum si aici te vei redescoperi pe tine. Pe cel adevarat, pur si insuti tu.
Singura problema e ca la la palmierul mult visat doar ce dai cu ochii de inca 2000 de oammeni plecati cu aceleasi ganduri. Chiar in spatele palmierului e ditamai industria hoteliera.
Doamne fereste nu zic ca nu e frumos. Dar nu mai e pe gustul meu. Lasa-ma singur, sa pot sa scriu, sa pot fotografia, sa pot explora. Dar nu ma pune la un loc cu 100 de nemti ca sa ma simt ca la Mamaia in '87.
Unde e palmierul meu?

Gandacul galactic

Ma intalnesc cu el toata ziua. La plecarea spre birou unde drumul incepe sa mearga pe langa laguna, pe pod, la intersectia cu drumul spre aeroport, pe langa biroul guvernatorului, de obicei la umbra unui platan sa pur si simplu sub pod sau pasarela. Inalti, muschiulosi, bine facuti dar totusi slim fit. Bine ramforsati si protejati cu o casca mare si un motor pe masura.

Prima data cand i-am vazut primul gand a fost la Star Trek si de aici porecla lor de gandaci galactici. Asta de mai sus e din fortele speciale. Aia care sint pe pod fac parte din asa numita Highway Patrol si diferenta e ca ultimii au costume din piele.
Suna putin ironic, costum de piele neagra mulat pe un corp negru.

PS: stiu poza e stramba dar nu stiu ce naiba are de n-o pot roti.

Scoala din spatele biroului

Nu exista moment mai bun de relaxare decat sa ma uit pe geam la copii care se joaca in curtea scolii. Mi-aduc aminte de copilarie si jocurile simple care ne umpleau de bucurie. Zilele trecute se faceau pregatiri mari pentru un eveniment sportiv dedicat celor din scoala primara. Au curatat tapsanul de mizerii, au adus o mica fanfara de la sectia de politie, au marcat cu var culoare de alergare si au pus corturi (umbrare) pe o parte si alta a terenului. In spate, cam la 100m, erau echipele frumos imbracate in galben, rosu, verde si albastru. Aici in fata linga fanfara era ca un fel de tribuna oficiala unde stateau profesorii.
Se pregatesc pentru prima cursa, cea de alergare 50m. Partea haioasa abia acum incepe ca astia micii erau de partea cealalta a terenului si cand i-au chemat sa vina la cursa au alergat ca bezmeticii si cand au ajuns la start erau deja obositi. Se vorbesc toti intre ei si da, trebuie sa aduca copii mai aproape de linia de start. Eh, corturile, lasa-le in mama lor ca nu mai avem timp de ele. Lasa ma ca nu patesc astia micii nimic ca stau in soare. Sint caliti. Ok, acum ca s-au organizat hai sa-i dam drumul la prima cursa. Se aliniaza la start niste gagaute mici din clasa 1-a si cursa incepe la fluieratul unui profesor. Poti ghici ce sa intamplat. Unul a luat-o razna in stanga si toti dupa el ca la fuga libera pe imas. Profesorii dupa ei si mi-i prind repede ca pe iezii rataciti si la loc comanda la linia de start. Li se explica rolul liniilor si faptul ca trebuie sa alerge in linie dreapta fiecare pe culoarul lor. Li s-a explicat sa tina mana dreapta intinsa in fata ca si cum ar ochi cu pusca ca sa vizualizeze culoarul de alergare. Se da startul si sa-i vezi cum alergau cu mana intinsa in fata ca sa nu piarda tinta. Bineintels ca se opreau si luau din nou catarea cu minuta in fata ca sa treaca linia de sosire invingatori. Exasperati profesorii trec la mici corectii ale urechilor, cefelor si funduletelor in conformitate cu binecunoscutele mijloace de grabire a procesului de invatare: palma, bobirnacul, trasul si ciupitul. De data asta au fost foarte buni in explicatii caci imediat dupa fluier sa-i fii vazut pe astia micii de alergau asa usor, ca pe oua, cu grija sa nu calce pe var sau doamne fereste sa intre pe celalalt culoar.  

De pe pod vazute si marite

Zilnic merg pe acest pod de 15 km si apoi inca 15 pe "pamant" (mainland) pana la birou. Spuneam mai demult ca spectacolul strazii e acelasi si doar accidentele de pe autostrada schimba monotonia lucrurilor. Sint cateva repere la care ma uit mai atent si incerc sa inteleg locurile mai bine. Aventura cu bicicleta pe pod mi-a dat o sansa unica de a fi mai aproape de realitatea mea. N-am luat DSLR-ul ca era prea greu asa ca l-am luat pe ala micu cu zoom-ul mare. M-am uitat azi mai atent la poze si drept urmare impartasesc mai departe.
1. Botez

Iaca asa in apa aia murdara in care se arunca toate resturile si mizeriile si se usureaza toti avem parte de un botez in toata regula. Din barca mare, pe vorbele duhovnicesti ale prea cinstitului bun graitor, omuletii imbracati sumar intr-o carpa alba sunt aruncati in apa. Eu zic ca e botez ca de era vorba de spalarea pacatelor de ce sa o faci in rahat?
2. Ziua curateniei

A maturat in casa? Sper. A iesit cu o carpa imprejur in fata casei sa se spele? Da. OK. Totul e in regula ce conteaza ca gramada de gunoi si imputiciunea din jur e cat casa?
3. Aglomeratie mare

Joc de societate. Luati de numarati cati sint pe cei 100 de mp. Nu va repeziti. Cu atentie. Verificati orice. O sa crezi ca e doar o umbra dar nu e. E cineva care doarme la umbra. Avem un rezultat? Avem un castigator? Ah, nu, departe de adevar. Rezultatul trebuie inmultit cu 10 ca vrem sa-i socotim si pe cei din case, da?
4. Arhitectura

 Se ia casa din centru dreapta drept subiect de studiu. De ce avem plasa de tantari la geam daca deasupra e o gaura de intra si un magar inaripat. De ce te-ai usura sub geamul tau? De ce ai gati in fata budei?
5. Iluzia optica - Omul cu picioare lungi

Daca te uiti la el in fuga zici ca e de la circ. Cum naiba de are asa picioare lungi? E doar o iluzie caci are in fata niste pantaloni pusi la uscat. Dar mai interesant e ca are curtea pavata cu sticle goale de plastic. Ca sa auda cand vine cineva in imparatia lui?

Doamna Motorola

Ai telefon? Ai identitate. Ai o carte de vizita? Esti sef. In purul stil african a avea telefon nu este de ajuns. Trebuie sa ai mai multe. 2 e normal. 3 e deja mai bine iar de la 4 in sus esti deja cineva. Tocmai ce vorbeam cu un belgian care e nascut si trait aici in Africa si ne povestea de vremea primelor telefoane. Vestitele Motorola si Nokia cu acumulatori. Aveau doar ministrii. Dar nu avea cine sa-i sune si insistau ca orice trebuie rezilvat "by phone". Asta insemna clasa si vadit facea diferenta intre ei, cei cu telefon, si restul. Pe scurt, daca acum ceva timp trebuia sa fie mare, acum trebuie sa fie multe :).
Dar sa ne intoarcem la doamna mea. Am de trimis un fax. La birou nu avem fax. Cine naiba mai foloseste fax-ul in ziua de azi. Ai sa razi dar mai sunt dintre cei care cred in fax pentru ca asa a fost facuta procedura acu ceva ani. Cererea se trimite pe fax. S-au inventat multe intre timp dar nimeni nu a avut timp sa revizuiasca procedura. Asa ca ia de cauta fax. Dupa indelungi cercetari aflu ca la un anumit hotel ar fi un fax la business centre. Ma duc acolo si da, au fax. O pagina, 5$. Ok, e singurul fax deci nu am de ales. Nu merge din prima si asteptand a doua si a treia incercare ma uit in jur. O doamna in toata regula in fata unui calculator vorbind la telefon. Foarte tare sa se auda ca ea face afaceri si daca merge la Abuja vrea sa vorbeasca cu ministrul, da? N-am prins care dar e mai putin important. Ah, si trebuia sa trimita un mail sa confirme data.
Un sunet ciudat venea dinspre tastatura si ma uit sa vad ce naiba e. Ia zi mata cum tasta doamna mea? Cu un pix intre degetul mare si aratator si restul degetelor putin flexate in spate batea usurel pe taste. De la distanta, cate o tasta la timpul ei. De aici si numele de "Doamna Motorola" caci primul gand mi-a fost la primele telefoane la care tastai mesajele cu un stick. Probabil asa a invatat sa scrie. Da sunt rautacios, dar nu ma pot abtine. Cer scuze anticipat.

Poza gen Stirile ProTv

Mergand pe pod usurel cu bicicleta, ma bucuram la imaginea pescarilior care aruncau navodul formand acel perfect cerc cazand pe apa. Putin mai jos o femeie in piroga se indrepta spre pescari cu ceva mancare proaspata. Vase, lighenase, cratite, usor aburinde, cu mancare pentru pescari. Imagine idilica, linistita, la rasarit. O pace si o sensibilitate aparte a locului. Ma opresc sa fac rapid o poza. Focalizez si raman stana de piatra. Intre grupul de pescari si femeie un corp omenesc plutea. Umflat de apa si unduit usor de valuri. Pescarii aruncau plasa la doar 10 metri iar femeia usurel vaslea pe langa. Raman tintuit locului si nu stiu ce sa fac. Pentru noi ceva socant. Pentru ei ceva normal. Renunt la poza. Nu pot sa fac asa ceva. Dumnezeu sa-l ierte e tot ce pot spune in gand si plec mai departe.

Sanitation Day

Dupa cum spuneam mai inainte de ziua "Igienizarii" trebuie sa faci curat. In casa si afara. Dar nu prea mult afara.

Uita-te putin in centru si putin stanga sus. Curte curata cu ceva verdeata. Ce conteaza ca la 2 metri e tot gunoiul. Aruncam totul in spate ca apa nu e a mea. Valul vine, valul spala. 

Cu bicicleta pe pod

O data pe luna, adica ultima sambata a lunii avem in Lagos un eveniment foarte important. Se cheama "Ziua Igienizarii (Sanitation Day)". De la 7 la 10 dimineata nimeni nu are voie sa se plimbe sau sa circule cu masina, motoreta sau orice mijloc de transport. Trebuie sa faci curat in casa si in jurul casei. Se matura strazile si trotuarele. De obicei se face un foc mare in care se ard toate mizeriile adunate de prin casa si imprejurimi. Daca nu te conformezi esti arestat. Asa a patit un fost VP de la noi care tocmai in ultima sambata din luna si-a gasit sa-si faca alergarea de dimineata. Fara acte, fara bani, a fost rapid saltat si bagat in "Black Maria" (o remorca cu gratii albastra folosita la arestarea si transportul infractorilor). A fost recuperat dupa mari interventii si cashul de rigoare menit sa indulceasca sistemul.
Ok, de doua ori pe an cand avem aceasta "Sanitation Day" se organizeaza un tur cu bicicleta pe marele pod care leaga Victoria Island de continent. In total 15 km fix de pod si la dus si la intors. Se aduna cam 30 de persoane de toate varstele, nationalitatile, bicicletele si culorile tricourilor. E un amalgam de la bunicuta olandeza pe bicicleta clasica cu cos de nuiele in fata, la baiatul nervos imbracat mai bine decat Contador si pe o bicicleta pe masura, alti burtosi de te miri cum un cadru asa subtire de cursiera poate tine 140kg, ceva localnici pe niste biciclete de nici la Adunatii Copaceni nu mai vezi, alti localnici pe ultimul ragnet de "Specialized" dar nu stiu sa schimbe vitezele si eu ca o floare in costumasul meu elvetian. Regula e ca nu este nici o regula doar stai aproape de echipajul de politie si nu fugii prea tare in fata. Ti-ai gasit. Se simtea in aer presiunea aia in care fiecare masura bicicleta si pulpa vecinului zambind in gand "ti-i fac pe toti".
Am plecat usurel si fara mari probleme am realizat ca's bun. Dupa primii 5 km eram in fata si mergeam relaxat. Faceam poze, ma scarpinam, intretineam o conversatie cu vecinul olandez. Ne pozam unii pe altii.

In principiu totul frumos. Vreme buna, fara vant, podul liber fara masini, rasarit frumos in dreapta.

La un moment dat bineinteles ca apare din spate domnul echipat ca pentru turul Frantei. Din doua pedale era deja in fata cu 50m. Mai baiatu lu'tata, ia sa-ti arat eu cum se pedaleaza la Ilisesti cu doi ciobanesti in urma ta. Si dai tare. L-am ajuns, s-a uitat la mine pe sub brat, m-a felicitat ca merg cu 38 km/h pe un MB, mi-a zambit,  a schimbat pe mic si dus a fost. Ok, m-am consolat in gand ca Ilisestiul e un sat mic si ca daca eram de la Campulung aveam antrenament si-l bateam fara de grija. Asta e o gluma reusita daca te prinzi :).
Am lasat-o mai usor ca oricum eram in fata bine, al patrulea la general si primul la MB.
A fost frumos.



Makoko

Un satuc pe apa. O mica Venetie. Dar mult mai murdara. E o mica mafie si nu oricine se poate muta sau trai acolo. Nu se poate extinde mai mult decat s-a stabilit intre sefi. In Septembrie anul trecut au ras la pamant (ma rog, apa) vreo 40-50 de cocioabe. Scoala, biserica, magazine, toate sint aici. Neli merge in fiecare saptamina cu un grup de voluntari iar experienta pe care o traiesti la doar 15 minute de civilizatie e unica.

Congestie in port

Si cand se blocheaza atunci cu adevarat se blocheaza. Cozi imense pe kilometrii intregi. Le vezi de sus din avion ancorate pana aproape de coasta cu Benin.

Le place sa fie pozati

PS: Cere voie inainte sa faci poza